Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea, declarație după întâlnirea cu Teodorovici: Dacă se taie din bani, atunci și Guvernul să preia din atribuții

Gabriela Firea, declarație după întâlnirea cu Teodorovici: Dacă se taie din bani, atunci și Guvernul să preia din atribuții

Gabriela Firea a explicat că primăriile au avut fondurile amputate anul trecut și este momentul ca Guvernul să-și repare greșelile.

”Anul trecut toate localitățile au pierdut banii. Anul trecut ni s-a promis că se vor recupera banii pierduți experimental prin bugetul de anul acesta.

Am aplaudat cu toții faptul că domnul Teodorovici și-a început discursul spunând că 2019 este un an al investițiilor. Și pentru primării trebuie să fie un an al investițiilor, pentru că în 2018 multe investiții au fost amputate din cauza lipsei fondurilor.

Prin urmare noi am vrut să mergem cu această discuție pe un principiu european: să nu discutăm doar despre cota din impozitul pe venit, ci de veniturile globale care revin primăriilor.

Nu vrem ca primarii și președinții de CJ să se bată pe acest procent de 10%. Noi vrem să fim tratați așa cum sunt tratate și alte localități din Europa. Avem atribuții foarte multe, dar le-am spus că în momentul în care se taie bani nu le putem respecta. Un coleg a zis foarte bine: dacă se taie din bani, atunci și Guvernul să preia din atribuții.”, a declarat Primarul Capitalei.

Subiecte în articol: declaraţie teodorovici bani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă