ACTUALIZARE Potrivit surselor Antena 3 CNN, Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată, în timpul procesului. A fost chemată o ambulanță, care urmează să sosească la Curtea de Apel.
Aceleași surse au declarat că Potra nu a acuzat alte probleme de sănătate cât timp a stat la Penitenciarul Rahova, acolo unde execută arestul preventiv.
Știrea inițială
Călin Georgescu şi Horaţiu Potra sunt luni în sala de judecată şi asteptă decizia magistraţilor privind începerea procesului în dosarul tentativei la lovitură de stat. Fostul candidat la prezidenţiale şi şeful mercenarilor au contestat probele strânse de anchetatori. Cele mai multe dintre ele provin din casa lui Potra. Este vorba despre seifuri cu bani ascunse sub podele, arme şi grenade.
Călin Georgescu, Horațiu Potra, fiul, nepotul și alți locotenenți ai șefului mercenarilor sunt citați la Curtea de Apel București.
Judecătorii analizează contestațiile inculpaților fată de probele strânse de procurori și polițiști, multe dintre ele, în timpul perchezițiilor efectuate la șeful mercenarilor, în Mediaș, atunci când au fost găsite seifuri cu bani sub podele și arme, grenade și lansatoare de grenade.
Potra și fostul candidat la prezidențiale sunt trimiși în judecată în legătură cu planul de destabilizare pus la cale la fermă de cai din județul Ilfov atunci când, acuză procurorii, ar fi pus la cale strategia protestelor violente ce urmau să aibă loc în București, după anularwa alegerilor, plan dejucat de polițiști prin oprirea "locotenenților" lui Potra pe drum, atunci când aveau în mașini arme albe.
După ședința de azi ar trebui să se dea o decizie privind începerea judecării pe fond a acestui proces.
Potra a contestat până cum toate probele procurorilor, în special cum s-au făcut percheziții în locuința lui. El reclamă că nu au fost respectate procedurile și contestă numirea unui martor independent care a participat la percheziții.
A cerut să fie testat cu detectorul de minciuni ca să-și susțină nevinovăția privind planul de lovitură de stat.
În 19 ianuarie, instanţa supremă a decis că mercenarul Horaţiu Potra rămâne în arest, iar fiul şi nepotul său, Dorian şi Alexandru Potra, au fost plasaţi în arest la domiciliu. Cei trei au fost aduşi în ţară din Dubai în 20 noiembrie 2025. Hotărârea privind menţinerea arestării preventive a celor trei luată de Curtea de Apel Bucureşti în 9 ianuarie a fost contestată de aceştia la Înalta Curte de Casaţie şi justiţie (ICCJ).
În 21 noiembrie 2025, Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său au fost arestaţi preventiv pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive, după ce au fost prinşi în septembrie în Dubai şi au fost aduşi în ţară.
Horaţiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, ”în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra. Potrivit anchetatorilor, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia.
Procurorii au informat că, la întâlnirea de la Ciolpani, Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare ”acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă.
”Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizau anchetatorii.
Aceştia menţionau că prin acţiunile sale, între care contactarea liderului unei organizaţii radical-naţionaliste şi transmiterea unui îndemn ”alarmist şi potenţial manipulator” susţinătorilor săi vizând continuarea votului, Georgescu a întreţinut şi întărit ”rezoluţia infracţională” a lui Potra.
Procurorii mai arătau că Horaţiu Potra a coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, stabilind să se deplaseze cu şapte maşini spre Bucureşti, unde să declanşeze proteste faţă de autorităţile statului, ce urmau să fie deturnate în ”acţiuni violente apte să desăvârşească politica revizionistă” a lui Călin Georgescu, ”în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat şi al asigurării reconfigurării ordinii constituţionale, prin detaşarea de principiile sale fundamentale şi de regulile statului de drept”, punând în pericol siguranţa naţională.
În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.
Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.
În 26-27 februarie 2025, au fost făcute 47 de percheziţii la adrese din judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la apropiaţi ai fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Percheziţiile au vizat locuinţele a 27 de persoane şi patru sedii de firmă, una dintre persoane fiind mercenarul Horaţiu Potra. În casa acestuia, într-un seif încastrat sub podea, anchetatorii au descoperit pachete cu teancuri de dolari, politicianul din Mediaş spunând că legea nu îl obligă să îşi ţină banii la bancă. Tot la Potra au fost găsite numeroase arme, el declarând la acea vreme că îşi ”asumă” nerespectarea regimului armenilor şi muniţiei”, dar refuzând să facă alte comentarii cu privire la armele deţinute ilegal.