Antena 3 CNN Externe Germania vânează criminalul din camion. Suspectul tunisian se afla deja în colimatorul justiţiei

Germania vânează criminalul din camion. Suspectul tunisian se afla deja în colimatorul justiţiei

Tunisianul bănuit că este autorul atentatului de la Berlin, comis cu un camion-berbece, era suspectat că pregătea un atac terorist şi a fost semnalat în noiembrie Centrului german de luptă împotriva terorismului, a anunţat miercuri un responsabil german, citat AFP.

'Poliţia judiciară din landul Renania de Nord-Westfalia a iniţiat o anchetă pe lângă Parchetul federal german (competent în materie de terorism) ca urmare a suspiciunilor privind pregătirea unui act criminal grav ce reprezintă un pericol pentru stat', a declarat Ralf Jaeger, ministrul de interne al acestui land din vestul Germaniei, unde suspectul a locuit în acest an.

Ancheta în acest caz a fost confirmată de Parchetul de la Berlin, a adăugat Jaeger, fără a face mai multe precizări cu privire la natura suspiciunilor ce planează asupra respectivului individ, care dispune de mai multe identităţi. Presa germană îl identifică drept Anis A. sau Ahmed A.

Terminologia de 'act criminal grav care reprezintă un pericol pentru stat' este cea utilizată de justiţia germană pentru a califica atentatele sau proiectele unor asemenea acte.

Potrivit autorităţilor germane, tunisianul era cunoscut pentru apartenenţa la salafism şi era clasat drept individ periculos.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Marius Budăi anunță o nouă creștere a salariilor în România!