Antena 3 CNN Actualitate Gheorghe Dincă, adus în București. Se pregătește celula la Arestul Central

Gheorghe Dincă, adus în București. Se pregătește celula la Arestul Central

UPDATE Gheorghe Dincă va fi adus duminică la Arestul Central al Poliției Capitalei, unde va fi în continuare arestat preventiv.

Principalul suspect în cazul dispariției Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu urmează să fie supus expertizării psihiatrice. De asemenea, acesta va fi supus și testului cu detectorul de minciuni. 

După prima cercetare la faţa locului, anchetatorii au găsit, în casa lui Gheorghe Dincă, trei pete de sânge care s-au dovedit a fi, în urma testelor, ale Luizei, adolescenta dispărută în luna aprilie.

Timp de aproape o lună, anchetatorii au cercetat casa, dar şi curtea locuinţei lui Dincă, care are aproape 3.000 de metri pătraţi, fiind folosit şi un aparat special de scanare. 

În curtea casei, au fost descoperite mai multe gropi, unele fiind cimentate sau betonate, fiind adunate mii de probe, care au fost transportate în camioane la INML şi Institutul Naţional de Criminalistică pentru a fi expertizate.

Subiecte în articol: tragedie Caracal Gheorghe Dincă
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște