Antena 3 CNN Economic Gigantul naval Fincantieri își mută o parte din producție în România: Şantierele navale de la Tulcea şi Brăila vor fi modernizate

Gigantul naval Fincantieri își mută o parte din producție în România: Şantierele navale de la Tulcea şi Brăila vor fi modernizate

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 15:24 16 Feb 2026 Modificat la 15:25 16 Feb 2026
Fincantieri anunță un plan de investiții autofinanțat și accelerarea reducerii gradului de îndatorare. FOTO: Agerpres

Gigantul italian Fincantieri, unul dintre cei mai mari constructori navali din lume, anunță într-un raport că plănuiește să își mute o parte din producție în România. Constructorul naval va reloca o parte din producţia navelor de croazieră din Italia către şantierele navale din Tulcea şi Brăila şi va realiza investiţii pentru creşterea capacităţii şi modernizarea acestora.

“Planul prevede realocarea unei părți din volumul de muncă al secțiunilor de croazieră către România și reorganizarea segmentului Navelor Offshore și Specializate, cu extindere în Vietnam, susținând eficiența operațiunilor și sporind profitabilitatea”, precizează compania într-un raport.

Fincantieri anunță un plan de investiții autofinanțat și accelerarea reducerii gradului de îndatorare:

“Investițiile industriale din perioada 2026-2030, în valoare de aproximativ 1,9 miliarde de euro, inclusiv 250 de milioane de euro legate de o potențială dublare a producției offshore din Vietnam, vor fi finanțate integral prin fluxurile de numerar operaționale, permițând o accelerare a reducerii gradului de îndatorare și susținând evaluarea inițierii unei politici de dividende, sub rezerva aprobării Consiliului de Administrație, începând cu 2028, pe baza rezultatelor financiare din 2027”.

Planul prevede modernizarea șantierelor navale din România

Grupul arată că realocarea volumelor comerciale către șantierele navale din România și extinderea operațiunilor în Vietnam vor contribui la optimizarea costurilor pe toate liniile de afaceri.

În acest sens, grupul va implementa o strategie integrată, bazată pe investiții țintite și inițiative de eficientizare menite să crească productivitatea activelor existente.

Printre măsuri se numără transferul de know-how și al bunelor practici între șantierele comerciale și cele de apărare, îmbunătățirea proceselor de pre-echipare pentru scurtarea duratei de construcție, precum și accelerarea transformării digitale pentru eliminarea blocajelor operaționale actuale.

“Planul prevede, de asemenea, modernizarea șantierelor navale din România pentru a susține creșterea producției anumitor secțiuni pentru nave de croazieră, realocate din Italia, cu un efect de domino asupra segmentului de nave offshore și specializate.

Acest segment va fi, la rândul său, reorganizat în funcție de necesitățile de producție, fiind luată în calcul construcția unui nou șantier naval în Vietnam, destinat dublării capacității de producție în regiunea Orientului Îndepărtat, condiționat de accelerarea comenzilor din sectorul offshore”, se mai precizează în raport.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole