Antena 3 CNN Actualitate Grevă generală în toate spitalele din țară. Ce trebuie să știi dacă mergi la spital luni

Grevă generală în toate spitalele din țară. Ce trebuie să știi dacă mergi la spital luni

Luni, 31 octombrie 2016, Federaţia SANITAS declanşează grevă generală în unităţile sanitare din România.

Potrivit SANITAS, acest lucru presupune că 2/3 din salariații aflați în unitățile sanitare pot participa la grevă, restul de 1/3 din angajați trebuie să asigure continuitatea actului medical. Aceștia din urmă pot să nu fie membrii de sindicat, scrie Libertatea.

”Întrucât greva înseamnă întreruperea voluntară a muncii, și bazându-ne pe faptul că nimeni nu poate fi constrâns să facă grevă sau să renunțe la ea, vă recomandăm ca în data de luni, 31 octombrie 2016, să nu se programeze operații, să nu se facă internări, să nu se elibereze rețete, cu excepția cazurilor de urgență care nu pot fi amânate.

Facem apel la pacienți să amâne, pe cât posibil, prezentarea la unitățile medicale, în data de 31 octombrie 2016.

Ne cerem scuze față de persoanele care vor fi afectate de greva noastră și îi rugăm să înțeleagă că revendicările noastre sunt pentru asigurarea unui act medical de calitate, făcut de un personal motivat corespunzător ce își desfășoară activitatea în condiții decente de lucru, cu respectarea normativului de personal, cu asigurarea stocului corespunzător de  materiale și medicamente necesare, adică cu dotări corespunzătoare.

Liderii sau membrii de sindicat care participă la această acțiune trebuie să nu le fie teamă de faptul că unii spun că acestă grevă ar fi ilegală. Numai instanța de judecată se poate pronunța în acest sens”, au anunțat reprezentanții SANITAS.

Subiecte în articol: grevă greva generala sanitas spitale medici
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept