Antena 3 CNN Actualitate Guvernul va cumpăra măști de 150 de milioane de lei pentru persoanele defavorizate

Guvernul va cumpăra măști de 150 de milioane de lei pentru persoanele defavorizate

Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi, în timpul ședinței de Guvern, că urmează să achiziționeze măști în valoarea de 150 de milioane de lei. Măștile urmează să fie distribuite gratuit către aproximativ 1,1 milioane de români, conform legii privind venitul minim garantat.

Potrivit premierului, achiziționarea și distribuirea de măști gratuite către persoanele defavorizate ar fi trebuit făcute prin Ministerul Muncii, cu sprijinul Poștei Române. Însă, Parlamentul a decis ca măștile să fie achiziționate prin Ministerul Sănătății,care le va pune la dispoziția autorităților locale.

Premierul a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică să anunțe imediat necesarele de măști, pentru a lansa procedurile de achiziție, despre care spune că vor fi transparente, în baza criteriului prețului cel mai mic.

Miercuri, Parlamentul a încuviințat starea de alertă cu două amendamente impuse de PSD: unul care prevede că "Autoritățile publice locale, pentru unitățile sanitare din subordinea lor, exercită atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități în condițiile legii” și al doilea care prevede obligativitatea Guvernului de a acorda măști pentru persoanele defavorizate.

 

 

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată