La 100 de ani de la moartea lui Harry Houdini, o fostă chirurgă urolog din Los Angeles susține că marele iluzionist nu a murit din cauza pumnilor primiți de la un student și nici din cauza apendicitei, ci din cauza unei ocluzii intestinale provocate de o porție de chop suey, un preparat chinezesc, iar adevărul ar fi fost ascuns prin certificate de deces falsificate și o dată a morții mutată special de Halloween.
Larrian Gillespie, care a ajuns la acest caz din pură întâmplare, a petrecut ani întregi studiind documente medicale, scrisori și relatări de epocă, iar concluziile ei, adunate într-o carte publicată în această vară, încearcă să-i facă dreptate lui Joscelyn Gordon Whitehead, tânărul care a trăit restul vieții ca un sihastru, purtând stigmatul de „omul care l-a ucis pe Houdini”, scrie The New York Times.
Pe 22 octombrie 1926, Harry Houdini, cel mai mare showman al epocii sale, se odihnea pe o canapea în cabina sa de la Princess Theater din Montreal, când a primit vizita a trei studenți care participaseră la conferința lui de la începutul săptămânii.
Unul dintre ei, Joscelyn Gordon Whitehead, l-a întrebat dacă este adevărat că, așa cum se lăuda adesea Houdini, abdomenul lui poate rezista oricărei lovituri. Apoi i-a aplicat câțiva pumni rapizi, unul după altul.
Luat prin surprindere, Houdini s-a strâmbat de durere, dar nu a dat prea mare importanță incidentului și s-a urcat într-un tren de noapte spre Detroit. Nouă zile mai târziu, era mort.
Cauza oficială a decesului a fost o infecție abdominală provocată de o apendicită perforată, pusă de cei mai mulți pe seama loviturilor lui Whitehead.
Moartea lui Houdini a șocat un public care ajunsese să-l vadă invulnerabil în fața pericolului. Cum a putut marele iluzionist să moară la doar 52 de ani din cauza unei boli atât de banale precum apendicita?
La urma urmei, Houdini, un maestru al evadărilor născut în Ungaria, devenise celebru în întreaga lume tocmai pentru că păcălise moartea de nenumărate ori, eliberându-se din lăzi închise cu lacăte, ieșind la suprafață din sicrie scufundate în apă și strecurându-se din cămăși de forță în timp ce atârna cu capul în jos.
Era renumit pentru condiția sa fizică și se mândrea că are forma unui atlet profesionist. Legenda spunea că putea controla fiecare mușchi în parte și că își putea disloca umerii la comandă.
De-a lungul anilor au apărut numeroase teorii care au alimentat aura de suspiciune din jurul morții lui Houdini. De Halloweenul acesta se împlinesc 100 de ani de la dispariția sa.
O carte susținea că a fost ucis de „o bandă de pitici de circ răuvoitori care au intrat pe furiș în camera lui de hotel ca să-i pună arsenic în ceaiul de dimineață”. Alții au presupus, greșit, că Houdini a murit la fel ca în filmul „Houdini” din 1953, cu Tony Curtis în rolul principal, adică fără să reușească să evadeze dintr-un rezervor încuiat, în timpul numărului său intitulat Celula de tortură cu apă.
Unii au sugerat că iluzionistul a fost asasinat de spiritiști, având în vedere cruciada lui de a demonta credința acestora că pot comunica cu morții. Alții au mers mai departe și au presupus că spiritiștii ar fi fost în cârdășie cu Whitehead.
Mulți consideră însă mai probabil ca pumnii studentului doar să fi scos la iveală o apendicită aflată deja într-un stadiu avansat.
Acum, Larrian Gillespie, o fostă chirurgă urolog în vârstă de 77 de ani, s-a folosit de abilitățile unui investigator medico-legal pentru a contesta versiunea general acceptată și pentru a-i curăța numele lui Whitehead.
„Aceasta nu este doar o poveste despre moartea lui Houdini”, scrie Gillespie în cartea „Houdini: The Man Who Died Twice” („Houdini: omul care a murit de două ori”), publicată în iulie. „Este o poveste despre felul în care adevărul dispare și despre motivul pentru care, uneori, e nevoie de știință ca să-l aducă înapoi”.
O nouă teorie
Gillespie a ajuns la subiectul Houdini din întâmplare, în timp ce construia un site pentru cursul despre iluzionist pe care o prietenă îl ținea la Universitatea din Nevada.
Când s-a uitat pe certificatul de deces eliberat de oraș, i s-a părut că ceva nu este în regulă. Unele informații erau tăiate, numele erau greșite, iar documentul era semnat de un medic care nu fusese de față când a murit Houdini.
„Mi-am dat seama imediat că ceva e greșit, că nu așa se completează în mod normal un certificat de deces”, a spus ea într-un interviu. Gillespie a fost intrigată, deși, după cum mărturisește, „nu avea absolut niciun interes pentru Houdini”. „Nu mă pasionează magia”, a adăugat ea.
Gillespie, care locuiește în Los Angeles, are o carieră impresionantă ca urolog, dar nu este un cercetător medical tipic. A crescut într-o familie din lumea showbizului (sora ei, Darlene, a făcut parte din distribuția originală a emisiunii Disney „The Mickey Mouse Club”) și a apărut în seriale de televiziune precum episodul de Crăciun din 1960 al serialului „The Twilight Zone”. („Eu sunt elful care îl ia pe Art Carney la final”, spune ea.)
Formată la UCLA, Gillespie a profesat timp de 15 ani în Beverly Hills și a scris articole evaluate de specialiști pe teme precum cistita interstițială. Deține patru brevete farmaceutice privind controlul creșterii sau inhibarea vaselor de sânge.
Gillespie a scris și nouă cărți despre nutriție, printre care „The Goddess Diet” și „You’re Not Crazy It’s Your Hormones”, care au adus-o în emisiuni precum „Good Morning America”.
Pentru a cerceta moartea lui Houdini, Gillespie a studiat manuale de medicină din anii 1920, declarații pe propria răspundere, certificate de deces, scrisori și relatări din ziarele vremii. A intervievat experți, medici și o rudă a lui Houdini.
Potrivit lui Gillespie, pe lângă certificatul de deces din Michigan au mai existat alte două, unul înregistrat în Detroit și altul depus la compania de asigurări a lui Houdini.
Certificatul eliberat de oraș a fost declarat ulterior nevalid de șeful departamentului antifraudă al Serviciului de Stare Civilă din Michigan, spune ea, din cauza mai multor indicii de falsificare.
Gillespie spune că a descoperit o serie întreagă de declarații false și de acțiuni ale mai multor persoane apropiate de Houdini, peste o duzină, inclusiv rude și angajați. Printre acestea, susține ea, câțiva au ajutat la mușamalizarea datei morții, în parte pentru a face să pară că decesul a avut loc pe 31 octombrie.
„Ni-l amintim pe Houdini datorită asocierii cu Halloweenul”, a spus ea.
În cercetarea ei, a fost ghidată de specialiști în viața lui Houdini pe care îi numește „Watsonii” săi, printre care Patrick Culliton, autorul mai multor cărți despre iluzionist, și John Cox, care administrează site-ul dedicat lui Houdini, „Wild About Harry”.
„Nimeni nu a mai abordat vreodată subiectul din perspectiva unui chirurg”, a spus Culliton într-un interviu telefonic.
„Există dovezi destul de solide că are dreptate”, a adăugat el. „Practic, l-a dezvinovățit complet pe Whitehead.”
Nu a fost deloc apendicită?
Versiunea acceptată este că Houdini a murit după ce apendicita, agravată de lovitură, a dus la o peritonită cu Streptococcus pyogenes, o formă de infecție.
Gillespie susține că apendicita nu a fost cauza principală și că pumnul nu a jucat un rol decisiv. În opinia ei, adevăratul vinovat a fost o ocluzie intestinală, provocată de o masă fibroasă de chop suey pe care Houdini a mâncat-o pe 28 octombrie.
Ocluzia a dus, spune Gillespie, la o operație de urgență pe 29 octombrie, spre seară, o enterotomie pentru golirea intestinului. Dar era prea târziu: potrivit autoarei, s-a instalat șocul septic, febra lui Houdini a urcat la peste 40°C, iar respirația accelerată a dus la spasme musculare și la pierderea cunoștinței.
„Nu te aștepți ca cineva să supraviețuiască 24 de ore în această stare”, a spus ea, „și nici el nu a supraviețuit”.
Însă ocluzia intestinală nu a fost menționată niciodată în vreunul dintre documentele privind decesul.
Houdini a fost operat a doua oară pe 30 octombrie. Cercetările lui Gillespie asupra certificatelor de deces arată că iluzionistul a murit chiar în acea după-amiază, la ora 13:26, și nu a doua zi, la 13:30. Documentele ar fi fost însă modificate pentru a schimba data.
„Faptul că a doua operație nu apare în certificatul de deces este indiciul decisiv”, a spus ea. „Asta e dovada clară. De ce nu a fost menționată?”
Ea presupune că personalul medical implicat s-ar fi temut că hrănirea pacientului și ocluzia intestinală ar putea constitui motive pentru o acuzație de malpraxis.
Gillespie susține că s-a evitat efectuarea unei autopsii pentru a ascunde faptul că decesul a fost accidental, provocat de o ocluzie intestinală, și nu rezultatul unui malpraxis, iar această concluzie i-a permis văduvei lui Houdini, Bess, să obțină de la compania de asigurări de viață o despăgubire dublă pentru deces accidental.
În iulie, Gillespie și-a publicat concluziile în carte, apărută la editura Cipher House Books, care îi aparține.
Cartea a primit o recenzie cu stea de la Kirkus și a fost finalistă la categoria Biografie a premiilor Kirkus pentru cea mai bună carte independentă.
„Totul se adună într-o căutare ciudată și irezistibilă a adevărului medical ascuns”, a scris Kirkus, descriind-o drept „o relatare captivantă, care stârnește dezbateri, despre ce i s-a întâmplat cu adevărat lui Harry Houdini”.
Nu a fost efectuată niciodată o autopsie care să confirme cauza morții lui Houdini, iar iluzionistul a fost înmormântat pe 4 noiembrie 1926, în cimitirul Machpelah din cartierul Ridgewood din Queens.
În fiecare an, într-un ritual de Halloween la fel de sigur ca sculptatul dovlecilor, oamenii vin să-i vadă piatra funerară, deși cimitirul este închis noaptea.
În recenzia sa, John Cox a lăudat-o pe Gillespie pentru informațiile noi descoperite despre Whitehead, „care iese din carte drept singura persoană fără nicio vină!”
„În cele din urmă, aceasta este o poveste polițistă bine spusă, cu multe ipoteze intrigante”, a concluzionat Cox. „Dar, la final, misterul rămâne”.
Strănepotul lui Houdini, George Hardeen, a declarat într-un interviu că ipoteza lui Gillespie i se pare „convingătoare și persuasivă”, dar a recunoscut că numeroșii istorici, pasionați și iluzioniști care îl studiază pe Houdini „le va fi greu să renunțe la ceea ce cred”.
Hardeen a remarcat că, la un secol după moartea străbunicului său, iluzionistul continuă să fascineze.
„Îmi place să pun întrebarea: cine era președinte în 1926? Care era marea știre a anului 1926?”, a spus Hardeen. „Dar dacă întrebi un elev de clasa a cincea: «Care e cel mai important magician de care ai auzit vreodată?», unii dintre ei îți vor putea spune: Harry Houdini”.
Whitehead, în schimb, deși cândva tristemente celebru, a murit în anonimat. Deși nu a fost niciodată acuzat de vreo infracțiune, a plătit scump pentru moartea lui Houdini, retrăgându-se complet din lume și trăind ca un sihastru pentru a scăpa de rușinea de a fi cunoscut drept omul care l-a ucis pe Houdini. A murit de malnutriție în 1954, la 58 de ani, și a fost îngropat într-un mormânt nemarcat din Montreal.
Gillespie, convinsă de nevinovăția lui, a încercat să repare această nedreptate. Recent, cu acordul ulterior al unei rude, a comandat o piatră funerară din granit pentru mormântul lui și a zburat la Montreal ca să asiste la montarea ei.
Pe piatra funerară scrie: „WHITEHEAD, Joscelyn Gordon, 25 nov. 1896 – 5 iul. 1954. Nu mai e acuzat pe nedrept”.