Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan a numit un ofițer DGA în funcția de șef al Corpului de Control al Prim-Ministrului. Cine e Crinel Nicu Grosu

Ilie Bolojan a numit un ofițer DGA în funcția de șef al Corpului de Control al Prim-Ministrului. Cine e Crinel Nicu Grosu

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 21:23 05 Sep 2025 Modificat la 23:55 05 Sep 2025
Ilie Bolojan, premierul României. Sursa foto: Facebook/Ilie Bolojan

Premierul României, Ilie Bolojan, l-a numit în funcția de șef al Corpului de Control al Prim-Ministrului, cu rang de secretar de stat, pe Crinel Nicu Grosu. Decizia de numire a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Grosu a fost pus în funcție după ce Guvernul a eliminat criteriile de numire pentru această poziție, pe care premierul le considera „mult prea restrictive”. Nicu Grosu a ocupat mai multe funcții în Direcția Generală Anticorupție din februarie 2014 și până în prezent.

Potrivit informaţiilor furnizate de Crinel Nicu Grosu în CV, din iulie 2025 până de curând, a ocupat funcţia de împuternicit șef al Biroului Operativ din cadrul Serviciului Special în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Ministerul Afacerilor Interne. Iar printre principalele sale responsabilităţi s-au numărat următoarele: coordonarea activităților desfășurate la nivelul Biroului Operativ; planificarea și coordonarea  activităților în care se folosesc investigatori sub acoperire în cazurile din competența Direcției Generale Anticorupție şi reprezentarea Serviciului Special în relația cu unitățile de parchet și alte instituții.

Cariera sa este strâns legată de Direcția Generală Anticorupție (DGA), unde a activat în mai multe etape. Între 2006 și 2014, Grosu a fost ofiţer specialist principal la Direcția Anchete – Serviciul Operaţii, având atribuții în planificarea și coordonarea misiunilor desfășurate cu investigatori sub acoperire. A revenit la DGA și între ianuarie 2017 și ianuarie 2018, de data aceasta în cadrul Biroului Teste de Integritate.

Între februarie 2014 și ianuarie 2018, Grosu a lucrat și la ANAF, în calitate de consilier superior.

Crinel Nicu Grosu a scris în CV că a făcut două mastere şi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

Între 2014 - 2016, el a urmat cursurile masterului "Studii aprofundate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale" şi principalele materii studiate sunt: elemente de proprietate intelectuală în cercetarea științifică, cercetarea criminalistică, cercetarea științifică în domeniul Schengen, cercetarea fundamentală a prevenirii criminalității.

Iar în perioada cuprinsă între anii 2005 - 2007, Crinel Nicu Grosu a făcut master în Relaţii Internaţionale şi Instituţii Europene, iar Dreptul Internaţional Public, Programele Europene, Istoria Relaţiilor Internaţionale şi Securitatea Europeană se numără printre materiile pe care le-a studiat.

Postul de şef al Corpului de Control a rămas vacant, în 2 iulie, după ce Adrian Nicuşor Nica a fost eliberat din post şi numit preşedinte al ANAF.

Ilie Bolojan a eliminat criteriile de numire

Guvernul a eliminat criteriile de numire pentru această poziție, pe care premierul le considera „mult prea restrictive”.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a fost întrebată de reporteri, joi, într-un briefing de presă de la Palatul Victoria, de ce a considerat Ilie Bolojan necesar să elimine toate criteriile de numire a șefului Corpului de Control al premierului.

„Pentru că premierul a considerat că erau niște criterii mult prea restrictive și care puteau să limiteze foarte mult posibilitatea de alegere a unei persoane competente, dar care nu intra exact, exact în acel tipar”, a răspuns Ioana Dogioiu.

Aceasta a spus că „nu s-a dorit o asemenea restricționare”.

„Pentru că poți să ai persoane cu experiență foarte mică în anumit domeniu, dar care au o calificare foarte bună. S-a considerat că este suficient să existe calificarea pentru un secretar de stat”, a mai declarat Ioana Dogioiu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole