Antena 3 CNN Actualitate Social De Ziua Naţională, Ilie Năstase s-a prezentat la parada militară de la Constanţa în uniformă de general

De Ziua Naţională, Ilie Năstase s-a prezentat la parada militară de la Constanţa în uniformă de general

Ieri, 1 Decembrie, Ilie Năstase a îmbrăcat uniforma albă de general şi a participat la ceremoniile organizate la Constanţa, urmărind parada chiar din tribuna oficială.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În 2008, fostul tenismen a primit titlul de general-maior cu două stele, iar în acest an, de Ziua Naţională a României, Ilie Năstase a îmbrăcat uniforma de general şi a mers la parada de la Constanţa.

Prezent la paradă, Ilie Năstase le-a transmis un mesaj românilor, îndemnându-i să-şi iubească ţara.

"Oriunde ar fi şi oriunde s-ar duce să iubească ţara aceasta", a transmis Ilie Năstase.

Mai mult, fostul tenismen le atrage atenţia românilor asupra faptului că trebuie să se ajute mai mult între ei.

"Trebuie să fim mai buni cu ai noştri. Foarte bine că îi ajutăm pe străini, dar, în primul rând, trebuie să-i ajutăm pe ai noştri", a mai adăugat fostul tenismen.

În urmă cu două săptămâni, Ilie Năstase a fost prins din nou băut la volan şi a rămas fără permis auto.

 

Subiecte în articol: Ilie Nastase 1 Decembrie Constanța
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi