Antena 3 CNN Actualitate Locale Imagini apocaliptice la Bicaz, după inundațiile din Moldova: Pe lac s-a format o „insulă” din resturi aduse de la 40 de km distanță

Imagini apocaliptice la Bicaz, după inundațiile din Moldova: Pe lac s-a format o „insulă” din resturi aduse de la 40 de km distanță

Mia Lungu, Paul Ciurari, Cătălin Onofrei
1 minut de citit Publicat la 13:37 30 Iul 2025 Modificat la 22:41 30 Iul 2025
Resturi aduse de ape în Lacul Bicaz, după inundațiile din Suceava și Neamț, 30 iulie 2025. Sursa foto: Antena 3 CNN

În coada Lacului Bicaz este o imagine apocaliptică. Tot lemnul de pe exploatații, bucăți din casele oamenilor, garduri, bunuri și animale moarte, s-au adunat la viaductul de la Poiana Teiului. Oamenii spun ca nu au văzut niciodată așa ceva, atâtea resturi adunate.

Printre mormanele de deșeuri care plutesc precum o insulă, se strecoară bărcile celor care caută bunuri pentru valorificare. Leagă buștenii și îi trag , încarcă jantele de mașini, butelii și alte bunuri care pot fi refolosite.

Marea lor parte au fost aduse de apă de la Broșteni, de la circa 40 km distanță.

În această zonă, cu două zile în urmă, o văcuță a fost găsită în viață și salvată de autorități. După crotalii, s-a stabilit că aceasta fost adusă de ape tocmai de la Neagra. Nimeni nu își explică cum a supraviețuit animalul.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole