Antena 3 CNN Actualitate Locale Imagini cu o bombă de aviaţie descoperită pe malul Prutului, în judeţul Botoşani. Pirotehniştii au aflat imediat de unde provine

Imagini cu o bombă de aviaţie descoperită pe malul Prutului, în judeţul Botoşani. Pirotehniştii au aflat imediat de unde provine

M.P.
2 minute de citit Publicat la 10:38 04 Iun 2026 Modificat la 10:40 04 Iun 2026
Bombă de aviaţie descoperită pe malul Prutului. Sursa foto: ISU Botoşani

Autorităţile au transmis că, miercuri, un localnic din Stânca, judeţul Botoşani, a găsit o bombă de aviaţie pe malul râului Prut. Chemaţi de urgenţă, pirotehniştii au aflat că muniţia este o bombă de aviație explozivă forjată, model FAB-50, rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. "Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare", a transmis ISU Botoşani.

Autorităţile au precizat că bomba a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la poligonul militar din Copălău, pentru a fi distrusă joi.

"O bombă de aviație a fost descoperită, în această dimineață, pe malul râului Prut, în apropierea localității Stânca. Obiectul a fost observat de un localnic, care a alertat polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca.

După primirea sesizării, polițiștii de frontieră au solicitat intervenția echipei pirotehnice a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și au asigurat măsurile de protecție a zonei până la sosirea specialiștilor.

Echipa pirotehnică s-a deplasat de urgență la fața locului și a stabilit că muniția este o bombă de aviație explozivă forjată, model FAB-50, rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Aceasta a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță la poligonul militar din Copălău, unde urmează să fie distrusă mâine", a comunicat ISU Botoşani.

Avertismentul ISU

"Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.

În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente. 
  
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii. 

Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată", a mai notat ISU Botoşani.

Etichete: bomba Botoșani Prut
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole