Antena 3 CNN Actualitate Noi imagini spectaculoase cu podul de la Brăila

Noi imagini spectaculoase cu podul de la Brăila

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat un videoclip care prezintă stadiul lucrărilor la podul suspendat peste Dunăre și la drumurile conexe.

de Bianca Bostan    |   

Lucrările la podul suspendat peste Dunăre de la Brăila avansează de la o zi la alta. Mai bine de jumătate din proiect este gata, iar din 2023 ar trebui ca șoferii să poată circula pe el.

Construcția impresionantă face legătura între județele Brăila și Tulcea. Podul va avea, la final, doi kilometri lungime și o înălțime de aproape 200 de metri.

Podul de peste Dunăre va fi cel mai mare pod suspendat din România și al treilea din Europa.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA a dat publicității un videoclip care prezintă modul în care au evoluat lucrările la podul suspendat peste Dunăre.

Este vorba despre un calup de imagini de pe șantier, derulate timp de 1 minut, dar care reliefează foarte bine stadiul lucrărilor la data de 12 noiembrie.

Cele mai multe fotografii se concentrează pe cablurile trase între cei doi piloni ai podului și panorama văzută de sus a întregii zone. De asemenea, apar imagini și cu lucrările care se realizează la drumurile conexe podului.

Subiecte în articol: pod Brăila
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște