O femeie blocată într-un apartament cuprins de flăcări, la etajul 11 al unui bloc din Berlin, a fost nevoită să sară câțiva metri până pe platforma de salvare a unei autospeciale, deoarece scara pompierilor era prea scurtă și nu ajungea până la ea. Imaginile cu intervenția dramatică au ajuns virale, scrie Euronews.
Când pompierii au ajuns la fața locului, vineri, în jurul orei 6.30, femeia stătea deja pe pervazul exterior al ferestrei apartamentului său în flăcări, aflat la etajul 11 al unui bloc turn din cartierul Friedrichshain, potrivit postului public regional Rundfunk Berlin Brandenburg.
„Chiar a fost o situație la limită”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor din Berlin.
Scara rotativă a autospecialei putea ajunge doar până în dreptul etajului nouă al clădirii cu 21 de etaje. Pentru a fi salvată, femeia trebuia astfel să sară o distanță echivalentă cu aproximativ două niveluri.
Fumul se răspândise deja în mare parte din clădire, iar sute de locatari au fost scoși afară de pompieri, pe casa scării. În urma incendiului, 13 persoane au fost rănite.
Imaginile salvării dramatice au ajuns virale
Înregistrarea intervenției dramatice din 14 august a devenit virală pe rețelele sociale.
? Woman jumps from the 11th floor into a fire brigade basket during a high-rise fire in Berlin
— NEXTA (@nexta_tv) August 15, 2026
The dramatic rescue took place in Berlin’s Friedrichshain district. The fire department’s turntable ladder could only reach the 9th floor, so the woman trapped on the 11th had to jump… pic.twitter.com/Nm13X6hiIB
Pe platforma X, videoclipul publicat de utilizatorul ColdJack a fost vizionat de peste 3,3 milioane de ori și redistribuit de nenumărate ori.
În imagini se vede cum femeia trebuie să sară câțiva metri până pe platforma de salvare aflată la capătul scării autospecialei. Ea ezită o perioadă îndelungată înainte de a-și face curaj. În cele din urmă, femeia sare de la fereastră și aterizează în siguranță pe platformă, lângă unul dintre pompieri.
Potrivit Brigăzii de Pompieri din Berlin, la intervenție au participat 116 salvatori.
Intervenția pompierilor a durat aproximativ cinci ore/
Salvarea a fost atât de spectaculoasă, încât imaginile incendiului din Berlin au fost preluate de instituții media din întreaga lume.