Datoria Venezuelei depășește 200% din PIB. Țara intră în cea mai amplă restructurare din istorie
Publicat acum 11 ore si 6 minute
Firmele din România au mai multe şanse de a accesa fonduri europene.
Programul european de finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii, COSME, s-a modificat, iar cei care vor obţine finanţare europeană vor avea 80% din sumă garantată de stat.
Veştile bune au fost date de Robert Negoiţă, preşedintele Delegaţiei României la Comitetul Regiunilor, care a prezentat în plenul adunării un raport despre viitorul acestui program.
O altă modificare a programului presupune şi o mai mare implicare a autorităţilor locale, care vor avea rolul de îndrumător pentru micii întreprinzători în încercarea de accesare a banilor europeni.