Antena 3 CNN Actualitate Împușcarea și tranșarea unui urs din Neamț îi va costa zeci de mii de euro pe făptași. Resturile animalului au fost găsite sub un pod

Împușcarea și tranșarea unui urs din Neamț îi va costa zeci de mii de euro pe făptași. Resturile animalului au fost găsite sub un pod

Un urs din Neamț a fost împușcat și tranșat de braconieri, iar resturile animalului au fost găsite aruncate sub un pod. Făptuitorii ar putea plăti zeci de mii de euro și riscă pedeapsa cu închisoarea.

de Adelina Miron    |   

Direcția Silvică Neamț a stabilit valoarea prejudiciului pentru împușcarea ursului.

„Probele au fost sigilate de organele de poliţie, urmând a fi expertizate conform procedurilor legale. Personalul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ a demarat ancheta în vederea întocmirii unui dosar penal pentru infracţiunea de braconaj. În cazul depistării făptuitorului, acesta riscă plata unei despăgubiri de 40.000 euro către statul român, precum şi închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau amendă“, se arată într-un comunicat al Direcţiei Silvice, potrivit viatanemteana.info.

Resturile din cadavrul animalului sălbatic au fost descoperite de către un sătean al comunei Tarcău, pe 4 septembrie, într-un sac aruncat sub un pod, în zona de confluență a pâraielor Cheia și Tarcău, în zona împădurită care face trecerea între localitățile Cazaci și Brateș din comuna Tarcău.

În saci se aflau blana, capul, toate membrele animalului, coastele, coloana vertebrală și viscerele, care aparțineau unui exemplar de urs brun matur.
 

Subiecte în articol: urs Neamţ euro
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor