În Basel, Elveția, o construcție industrială ridicată în urmă cu mai bine de un secol a primit o a doua viață. Fostul siloz Erlenmatt, construit în 1912 pentru depozitarea cerealelor și boabelor de cacao, a fost transformat radical, fără ca elementele sale structurale esențiale să fie distruse.
Finalizat în 2020 după un proiect realizat de Harry Gugger Studio, imobilul face acum parte din noul cartier Erlenmatt Ost și găzduiește un hostel, un restaurant, studiouri și spații de lucru și pentru întâlniri, potrivit Architecture Lab.
În loc să fie demolat, vechiul siloz a fost adaptat pentru noile funcțiuni, păstrându-și în același timp caracterul industrial.
› Vezi galeria foto ‹
Un siloz construit în 1912 pentru cereale și cacao
Povestea clădirii începe în 1912, când Basel Warehouse Company a construit silozul pe amplasamentul fostei gări de marfă germane. Poziția era importantă pentru comerțul cu boabe de cacao, cereale și alte mărfuri vrac.
Structura din beton armat se numără printre primele construcții industriale de acest tip din Elveția. De-a lungul timpului, însă, clădirea și-a pierdut funcția inițială și a ajuns neutilizată.
Odată cu dezvoltarea cartierului Erlenmatt Ost, vechiul siloz a devenit unul dintre punctele centrale ale noii zone urbane. În loc să fie înlăturat pentru a face loc unor clădiri noi, fundația Habitat și organizația Talent au susținut ideea transformării sale într-un spațiu accesibil comunității.
Rezultatul este un exemplu de reutilizare adaptivă a unei clădiri industriale, în care trecutul nu a fost ascuns, ci integrat în noua funcțiune.
Cele 42 de tuburi de beton au rămas în picioare
Una dintre cele mai spectaculoase caracteristici ale silozului este structura sa interioară.
În loc să elimine camerele verticale de depozitare, arhitecții au păstrat mare parte din structura originală. Cele 42 de compartimente cilindrice din beton, folosite inițial pentru depozitarea mărfurilor, au devenit elementul definitoriu al noului interior.
Harry Gugger Studio a intervenit cât mai puțin asupra structurii existente. Au fost adăugate două planșee noi și nuclee de circulație pentru a permite introducerea noilor funcțiuni, păstrând în același timp forma și caracterul camerelor originale.
Este o abordare diferită de cea întâlnită în multe proiecte de reconversie, în care structura veche este mascată complet. Aici, betonul, geometria verticală și urmele trecutului industrial au devenit parte din experiența spațiului.
Ferestre rotunde în locul unor transformări radicale
Pentru a aduce lumină naturală și aer în interior, arhitecții au introdus ferestre circulare în pereții exteriori.
Aceste deschideri au devenit unul dintre cele mai recognoscibile elemente ale clădirii. Forma lor amintește de hublouri și contrastează cu suprafețele masive din beton ale fostului siloz.
Ferestrele oferă, de asemenea, priveliști spre exterior, fără ca arhitecții să renunțe la caracterul original al fațadei. Soluția a fost importantă și pentru ventilație și iluminarea spațiilor interioare.
Clădirea se confruntă însă cu un context dificil. Silozul este amplasat în apropierea unor linii de cale ferată și a autostrăzii A2, ceea ce a impus soluții speciale inclusiv pentru reducerea zgomotului. Unele dintre ferestrele circulare sunt fixe tocmai din motive acustice.
Un hostel în vechiul siloz
Una dintre cele mai neobișnuite utilizări ale clădirii este hostelul.
Camerele pentru oaspeți au fost amenajate pe partea orientată spre stradă, la primul etaj și la nivelurile superioare. Spațiile sunt astfel inserate într-o clădire care, cu mai bine de un secol în urmă, fusese proiectată pentru depozitarea cerealelor și a boabelor de cacao.
Proiectul este prezentat drept primul boutique hostel din Elveția, iar ideea este ca vizitatorii să poată experimenta direct arhitectura neobișnuită a fostului siloz.
În loc să ascundă structura industrială, amenajarea o transformă într-un avantaj.
La parter, silozul a devenit restaurant
Parterul are o altă funcție. Aici se află restaurantul, care se deschide spre curtea publică și include și o zonă exterioară.
Spațiul restaurantului se află în zona în care structura originală a silozului poate fi observată cel mai ușor. Elementele sale caracteristice, inclusiv formele asociate fostelor compartimente de depozitare, au fost integrate în noul design.
Astfel, clădirea nu este doar un loc în care oamenii pot dormi sau lucra, ci a devenit un punct de întâlnire pentru noul cartier.
Studiouri pentru artiști, antreprenori și profesioniști
O altă componentă importantă a proiectului o reprezintă studiourile și atelierele.
Pe partea orientată spre curtea interioară au fost create spații accesibile pentru lucrători din domeniul cultural, furnizori de servicii, antreprenori și alte categorii de profesioniști. Proiectul urmărește astfel să ofere spații de lucru într-o zonă urbană aflată în dezvoltare.
De asemenea, clădirea include săli pentru seminarii și întâlniri, ceea ce îi extinde utilizarea dincolo de funcția de hostel și restaurant.
În acest fel, fostul siloz a trecut de la un loc destinat exclusiv depozitării mărfurilor la un spațiu în care oamenii locuiesc temporar, lucrează, iau masa și se întâlnesc.
Cum a fost posibilă transformarea unei construcții atât de neobișnuite
Reconversia nu a fost simplă. Structura de beton avea limitări privind capacitatea portantă, iar spațiile interioare înguste au făcut intervențiile dificile.
În timpul lucrărilor au fost demolate anumite elemente existente, inclusiv planșee și scări, pentru a permite introducerea noilor sisteme de circulație. Au fost realizate tăieri precise în pereții și plafoanele din beton, iar pentru noile scări din beton aparent au fost fabricate cofraje speciale.
Lucrările de conversie au început în 2018 și au fost finalizate în primăvara lui 2020, iar clădirea a fost deschisă în vara aceluiași an. E
Suprafața proiectului este de aproximativ 3.691 de metri pătrați, potrivit datelor Harry Gugger Studio.
De la depozit de cacao la punct de întâlnire al cartierului
Astăzi, Silo Erlenmatt este mult mai mult decât o clădire industrială recuperată.
Proiectul combină locuirea temporară, munca, gastronomia și activitățile comunitare într-o structură care și-a păstrat o mare parte din identitatea originală. Clădirea, care fusese cândva un centru pentru depozitarea și transferul mărfurilor, a devenit un loc în care oamenii se întâlnesc și lucrează.
Cea mai interesantă parte a transformării este tocmai faptul că arhitecții nu au încercat să facă vechiul siloz să arate ca o clădire nouă. Dimpotrivă, tuburile de beton, geometria industrială și urmele trecutului au fost păstrate și folosite ca punct de plecare pentru noul design.
În acest fel, un imobil construit în 1912 pentru industria cerealelor și a boabelor de cacao a primit, peste un secol mai târziu, o funcție complet diferită, fără să-și piardă identitatea.