Antena 3 CNN Actualitate Social În aprilie, salariații ar putea avea o minivacanță de patru zile

În aprilie, salariații ar putea avea o minivacanță de patru zile

de S.T.    |   

Salariații de la stat și cei din mediul privat s-ar putea bucura de o minivacanță de patru zile cu ocazia Paștelui.

Prima și a doua zi de Paște sunt zile nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariații primesc timp liber, conform Codului muncii. În acest an, cele două zile pică pe 8 și 9 aprilie, adică duminică și luni.

Practic, asta înseamnă o minivacanță de trei zile: sâmbătă, duminică și luni. Totuși, minivacanța are șanse sporite să fie chiar de patru zile, dacă un proiect de lege aflat acum la președintele României va fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial în perioada imediat următoare.

Concret, este vorba de un proiect ce prevede că Vinerea Mare va fi inclusă pe lista liberelor legale.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro