Antena 3 CNN Actualitate Locale În plină zi, doi oameni întrețineau relații sexuale pe acoperișul unui bloc din Oradea. Polițiștii au deschis un dosar penal

În plină zi, doi oameni întrețineau relații sexuale pe acoperișul unui bloc din Oradea. Polițiștii au deschis un dosar penal

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 21:55 15 Sep 2026 Modificat la 21:55 15 Sep 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Polițiștii din Oradea au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, după ce două persoane au fost filmate în timp ce întrețineau relații sexuale pe acoperișul unui bloc, aflat chiar lângă un loc de joacă pentru copii. Un martor a sunat la 112, dar, până la sosirea polițiștilor, cei doi dispăruseră, scrie publicația locală eBihoreanul.

Întregul moment a fost surprins de trecători. Blocul se află chiar lângă un loc de joacă pentru copii, care era plin la acel moment. 

Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, Alina Fărcuța, a afirmat că apelul la 112 a avut loc luni, în jurul orei 18:35. Ea spune că martorul a explicat că „pe acoperișul unui imobil de pe strada Sovata din municipiul Oradea, două persoane ar fi săvârșit acte de natură sexuală, în spațiul public”.

Totuși, până la sosirea polițiștilor, cei doi au dispărut.

„La sosirea polițiștilor la fața locului, cele două persoane nu mai erau prezente în zonă”, a precizat Alina Fărcuța.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, iar cercetările sunt făcute de Poliția Municipiului Oradea, sub supravegherea unui procuror.

Autoritățile încearcă acum să stabilească cine sunt cele două persoane și în ce împrejurări au ajuns pe acoperișul blocului.

„Cercetările sunt continuate pentru identificarea persoanelor în cauză și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole