Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic la baza sportivă FCSB! O persoană a fost găsită carbonizată iar alte două au necesitat prim ajutor

Incendiu puternic la baza sportivă FCSB! O persoană a fost găsită carbonizată iar alte două au necesitat prim ajutor

Un incendiu puternic a avut loc în cursul nopții de marți spre miercuri la baza sportivă FCSB din Berceni. Mai multe autospeciale au intervenit.

de Laura Dinu    |   

Din primele informaţii, se pare că incendiul a avut loc la primul etaj al unui complex de locuințe din incinta bazei sportive, unde au ars trei camere stil garsonieră. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență, la fața locului au fost găsite trei victime. Până la sosirea echipajelor ISU, aproximativ 50 de persoane au fost evacuate.

„Incendiu la etajul unu, s-a desfășurat în 3 camere, pe o suprafață de aproximativ 100m pătraţi. Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă. Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital. Cauza incendiului e în curs de stabilire, camerele erau stil garsonieră, locuite, s-au evacuat aproximativ 50 de persoane până la sosirea echipajelor”, a anunțat căpitanul ISU Bucureşti-Ilfov, Milcă Niculae.

Până în acest moment nu se cunosc cauzele care au determinat producerea incendiului, scrie Mediafax

Subiecte în articol: incendiu baza sportiva fcsb
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată