Antena 3 CNN Actualitate Social Incendiu în Galați. Un tramvai a luat foc în timpul unei curse

Incendiu în Galați. Un tramvai a luat foc în timpul unei curse

Circulaţia tramvaielor în cartierul gălăţean Micro 40 a fost oprită, marţi, după ce un astfel de mijloc de transport în comun aflat în mers a luat foc, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă. 

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de pompieri, însă focul nu s-a extins în interiorul tramvaiului şi nici nu a pus în pericol viaţa vreunei persoane. Incendiul a izbucnit în urma unui scurt circuit înregistrat la pantograful tramvaiului şi a fost localizat. 

Directorului societăţii locale de transport în comun Transurb Galaţi, Genica Totolici, a precizat că tramvaiul a fost retras la depou pentru a i se verifica starea tehnică. 

Circulaţia tramvaielor a fost reluată, după localizarea incediului.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: tramvai incendiu Galați pompieri circulatie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!