Antena 3 CNN Externe Incendiu la catedrala Notre Dame. De ce nu s-a intervenit cu apă! Avertismentul unui specialist: Nu flăcările sunt cel mai mare pericol!

Incendiu la catedrala Notre Dame. De ce nu s-a intervenit cu apă! Avertismentul unui specialist: Nu flăcările sunt cel mai mare pericol!

Incendiul de la catedrala Notre Dame ar putea să nu fie, paradoxal, cel mai mare pericol. În schimb, apa folosită pentru stingerea incendiului ar putea provoca pagube mai mari.

Javier Ribera Blanco, profesor de istorie și restaurare arhitecturală, spune că este de preferat să fie lăsate să ardă părțile de lemn și piatră, decât să fie stropite cu apă, deoarece aceasta ar pătrunde în crăpăturile pietrelor, ar fi absorbită, ar crește greutatea și totul s-ar putea prăbuși.

Profesorul spaniol explică faptul că în 1966, când a ars catedrala din Leon, aceasta a fost salvată tocmai pentru că apa nu a fost stropită direct pe piatră.

Potrivit istoricului, valoarea edificiului este ”incalculabilă” și există riscul să se piardă numeroase opere de artă, precum și vitraliile, care în proporție de 60% sunt originale, scrie El Pais.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor