Antena 3 CNN Externe Incendiu la un alt zgârie-nori din Dubai - VIDEO

Incendiu la un alt zgârie-nori din Dubai - VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 12:32 06 Aug 2017 Modificat la 12:32 06 Aug 2017
foto: Pixabay.com

Un incendiu a izbucnit duminică într-un zgârie-nori din Dubai, după ce flăcările au cuprins în urmă cu câteva zile o altă clădire înaltă din aceeaşi zonă, informează ediţia online a publicaţiei Khaleej Times, preluată de DPA.

Focul a izbucnit la Tiger Tower din districtul Dubai Marina, potrivit unui videoclip postat pe pagina de internet a ziarului. În înregistrare se poate vedea fum ieşind de la etajele superioare ale turnului.

Mulţi dintre rezidenţii clădirii au fost evacuaţi în siguranţă, potrivit publicaţiei.

Cauza incendiului nu este pe moment clară.

Vineri, un incendiu a cuprins Torch Tower, unul dintre cei mai înalţi zgârie-nori din Dubai, cu 86 de etaje, fără a fi înregistrate victime.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole