Antena 3 CNN Actualitate Locale Incendiu puternic la o biserică din Ploiești. Turla s-a prăbușit

Incendiu puternic la o biserică din Ploiești. Turla s-a prăbușit

de S.T.    |   

Pompierii prahoveni au interveni, sâmbătă dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul unei biserici din municipiul Ploieşti, focul fiind provocat de un conductor electric neizolat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au deplasat în cartierul ploieştean Mitică Apostol pentru stingerea unui incendiu care a cuprins acoperişul bisericii din zonă.

Flăcările au afectat o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, iar turla bisericii s-a prăbuşit în interior.

Pompierii au reuşit, după o intervenţie de circa două ore, să salveze biserica nouă situată în vecinătatea celei afectate de incendiu, care era mai veche.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: incendiu biserica Ploiești
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei