Antena 3 CNN Actualitate Locale Incident horror în Filiași. Membrii unei familii, mutilați de un Rottweiler. O persoană este în stare foarte gravă

Incident horror în Filiași. Membrii unei familii, mutilați de un Rottweiler. O persoană este în stare foarte gravă

Toate cele trei persoane din Filiaşi muşcate vineri de un câine din rasa Rottweiler pe care îl deţineau în gospodărie au fost transportate la spital, iar una dintre acestea este un bărbat de 80 de ani, aflat acum în stare foarte gravă, el suferind un şoc hemoragic şi fiind transferat la Spitalul Judeţean din Craiova. 

Potrivit ISU Dolj, cea de-a doua persoană muşcată de câine este o femeie de 23 de ani care a fost, de asemenea, transportată la SJU Craiova cu plăgi la nivelul coapsei stângi, iar un bărbat de 49 de ani a fost dus la Spitalul din Filiaşi. 

Trei persoane din oraşul doljean Filiaşi au fost muşcate, vineri, de un câine din rasa Rottweiler pe care îl deţineau în gospodărie. Cazul a fost sesizat la 112, iar pompierii au intervenit cu un echipaj de prim-ajutor şi cu o ambulanţă SMURD. Câinele ar fi fost agitat şi a scăpat din lanţ atacându-l pe bătrân, după care a atacat şi celelalte două persoane care au încercat să îl scape pe bărbatul de 80 de ani. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: incident caine
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia