Iluminatul public din Constanța va fi redus, autobuzele electrice vor fi încărcate după ora 23.00
Publicat acum 1 ora si 8 minute
O familie din județul Dâmbovița a fost intoxicată cu monoxid de carbon în propria locuință.
Un un copil de două luni și tatăl său, în vârstă de 26 de ani, au fost găsiți fără suflare.
Lângă cei doi a fost găsită și mama copilului, aceasta prezentând semne vitale.
"Am găsit 3 victime, două decedate, tatăl și un copil în vârstă de o lună, iar mama prezenta funcții vitale. A fost preluată de o ambulanță cu medic și transportată la Târgoviște", a spus un medic de pe ambulanță, potrivit b1.ro.
Cei doi tineri abia se căsătoriseră și în doar câteva zile urma botezul copilului.