Antena 3 CNN Externe India va cumpăra drone militare de 2 miliarde de dolari. Este cea mai mare comandă de acest fel din istoria țării

India va cumpăra drone militare de 2 miliarde de dolari. Este cea mai mare comandă de acest fel din istoria țării

A.N.
1 minut de citit Publicat la 19:21 03 Iun 2026 Modificat la 19:21 03 Iun 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

India ar urma să comande în acest an drone militare în valoare de peste 2 miliarde de dolari de la firme autohtone, în cea mai mare achiziţie de acest fel din istoria sa, a declarat pentru Reuters o organizaţie din industrie care colaborează cu guvernul, pe fondul cererii tot mai mari generate de conflictele de la nivel global şi regional.

Planurile se află într-un stadiu avansat, livrările fiind aşteptate într-un interval de 18-24 de luni. Este o creştere uriaşă a valorii faţă de comenzile guvernamentale recente, de 30 de miliarde de rupii (313 milioane de dolari), pentru drone de clasă tactică, a precizat Smit Shah, preşedintele organizaţiei.

„În următoarea etapă, achiziţiile de drone tactice din India ar putea depăşi 200 de miliarde de rupii, adică peste 2 miliarde de dolari”, a spus Shah, al cărui forum, Drone Federation India, reprezintă peste 550 de companii şi lucrează îndeaproape cu guvernul.

Potrivit lui Shah, noile comenzi ar putea urma o procedură de achiziţie accelerată, gândită pentru a răspunde unor nevoi operaţionale urgente, livrările fiind probabil necesare în cel mult 24 de luni.

Ministerul Apărării nu a răspuns solicitărilor de a comenta această posibilă comandă, dezvăluită în premieră de Reuters.

Demersul Indiei vine după ciocnirile cu rivalul său de moarte, Pakistanul, din luna mai a anului trecut, când ambele tabere au folosit pentru prima dată aparate de zbor fără pilot la scară largă, scoţând în evidenţă potenţialul ofensiv al dronelor ieftine.

Conflictele din Ucraina şi Iran au accelerat şi mai mult adoptarea acestor tehnologii la nivel global, ducând la scăderea costurilor şi la reconfigurarea tacticilor de pe câmpul de luptă.

În martie, Ministerul Apărării a aprobat o propunere de aproximativ 2,38 trilioane de rupii (24,85 miliarde de dolari) pentru achiziţia de avioane de transport, sisteme de rachete şi „avioane de atac pilotate de la distanţă” – adică drone înarmate –, fără a oferi însă o defalcare a cheltuielilor.

„Dronele sunt multiplicatori de forţă pe câmpul de luptă modern”, a declarat Ramesh Chandra Padhi, director la IG Defence, companie care produce sisteme avansate de aparate de zbor fără pilot şi rachete cu rază scurtă de acţiune.

Etichete: India drone achizitie
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole