Antena 3 CNN Externe Noi informații despre cursa EgyptAir prăbușită în Mediterană. Exista fum în cabină înainte de prăbușire

Noi informații despre cursa EgyptAir prăbușită în Mediterană. Exista fum în cabină înainte de prăbușire

Noi informații ies la iveală, după prăbușirea avionului Airbus A320 EgyptAir, joi, în Mediterană

Avionul a transmis mesaje automate care semnalau fum în cabina piloților, au confirmat sâmbătă anchetatorii aviației civile franceze, precizând însă că este prea devreme pentru interpretarea acestor elemente, transmite AFP, conform Agerpres.

Biroul de anchete și analize (BEA) 'confirmă că au existat mesage ACARS (Aircraft Communication Addressing and Reporting System) emise de avion ce indicau fum în cabină cu puțin timp înainte de întreruperea transmisiei de date', a declarat un purtător de cuvânt pentru France Presse.

La bordul aparatului Airbus A320 se aflau 66 de oameni, din 12 ţări. 56 erau pasageri, 7 membri ai echipajului şi 3 agenţi de pază.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic