Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) îşi menţine avansul considerabil în sondajele de opinie în faţa blocului conservator condus de cancelarul Friedrich Merz, potrivit unui sondaj publicat vineri, informează dpa, preluată de Agerpres.
Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica aceasta, AfD ar obţine 28%, cu două puncte procentuale mai mult decât cu o săptămână în urmă.
Blocul conservator, format din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU), ar întruni 22%, cu un punct mai puţin faţă de sondajul anterior.
Social-democraţii - aflaţi în prezent la guvernare în coaliţie cu conservatorii - au înregistrat de asemenea o scădere de un punct, ajungând la 13%. Verzii ar câştiga două puncte procentuale şi, cu 15%, s-ar plasa pe locul al treilea. Formaţiunea Stânga (Die Linke) scade cu un punct procentual, ajungând la 10%.
În actualele condiţii, coaliţia de guvernare nu ar deţine o majoritate a locurilor în camera inferioară a parlamentului, Bundestag-ul, mai indică „Barometrul politic” al postului public ZDF, realizat telefonic şi online în perioada 10-12 noiembrie pe un eşantion de 1.297 de alegători cu drept de vot, selectaţi aleatoriu.