Antena 3 CNN Actualitate Instituțiile statului se bat pe interceptări. Cine ne va asculta telefoanele

Instituțiile statului se bat pe interceptări. Cine ne va asculta telefoanele

Toată lumea va asculta pe toată lumea. Asta putem înţelege din ultimele declaraţii ale şefilor din justiţie. La DNA se vor face angajări pentru a se întări serviciul tehnic care se ocupă de interceptări.

Şi Ministrul Justiţiei a anunţat că ia în calcul înfiinţarea unui departament special în instituţia pe care o conduce, care să se ocupe de interceptări. Pentru a putea face supraveghere tehnică, şi DIICOT şi Parchetul General vor trebui să înfiinţeze servicii tehnice, să angajeze personal şi să cumpere aparatură pentru interceptari.

Interceptările SRI, NECONSTITUŢIONALE

Schimbările vin după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituţional articolul din Codul Penal care reglementează supravegherea tehnică din timpul cercetării penale. Procurorii nu mai pot apela la SRI pentru interceptări, pentru că probele astfel strânse ar putea fi considerate nule în instanţă.

Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că articolul 142, alineatul 1, din Codul de Procedură Penală referitor la punerea în executare a mandatului, este neconstituţional. Articolul respectiv arată că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

CCR arată că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” nu respectă Constituţia şi este neclară, pentru că nu spune explicit la cine se referă.

Potrivit ultimului raport al SRI depus la Parlament, cel pentru 2014, Serviciul a pus în acel an „ în executare 42.263 mandate de supraveghere tehnică şi 2.410 ordonanţe aparţinând structurilor Ministerului public şi DNA”, se arată în raportul SRI pe 2014, depus la Parlament.



TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii care pot ieși la pensie mai devreme, potrivit noii legi a pensiilor