Antena 3 CNN Externe Întâlnirea dintre Trump și Putin în imagini. Cum au reacționat cei doi când s-au văzut

Întâlnirea dintre Trump și Putin în imagini. Cum au reacționat cei doi când s-au văzut

B.C.
1 minut de citit Publicat la 22:34 15 Aug 2025 Modificat la 00:50 16 Aug 2025
Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit vineri, în Alaska, pentru prima dată din 2018. FOTO: Profimedia Images

Președintele SUA, Donald Trump, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-au întâlnit vineri, în Alaska, pentru prima dată din 2018. Cei doi lideri au aterizat la Anchorage la scurt timp unul după altul și s-au întâlnit pe covorul roșu, unde și-au strâns mâinile și au avut o conversație scurtă.

Cei doi lideri au ieșit aproape simultan din aeronave și s-au întâlnit pe covorul roșu. Trump l-a aplaudat pe Putin înainte ca acesta să ajungă să-l salute, iar după ce și-au strâns mâinile și au făcut fotografii împreună, cei doi au plecat cordial spre mașină.

Președintele SUA și Vladimir Putin au plecat cu aceeași mașină de la baza militară americană din Alaska.

Summit-ul dintre Putin și Trump a început cu o discuție tete-a-tete în limuzina președintelui SUA.

Cei doi lideri vor discuta mai multe ore și vor organiza o conferință de presă comună.

Soarta Ucrainei s-ar putea decide la acest summit istoric.

De asemenea, este prima întâlnire față în față între Putin și Trump din 2018.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole