Antena 3 CNN Actualitate Întârzieri pe magistrala de cale ferată București-Constanța, din cauza unui accident

Întârzieri pe magistrala de cale ferată București-Constanța, din cauza unui accident

Mai multe trenuri de pe magistrala București-Constanța au acumulat luni întârzieri cuprinse între 30 și 35 de minute din cauza unui accident produs în halta Dunărea.

de Alexandra Dima    |   

Potrivit CFR SA, luni, în jurul orei 10.47, trenul IR 1688, care circulă în relația Brașov - Constanța, a accidentat un bărbat la ieșire din halta Dunărea. Accidentul a fost anunțat la Serviciul de Urgență 112.

Până la sosirea echipelor de urgență și a reprezentanților Poliției la locul accidentului, patru trenuri de călători - IR 1937, 15083, 15081 și 16083 - au fost oprite temporar în stațiile Cernavodă Dunărea și Ovidiu. Acestea și-au reluat circulația după avizul primit de la organele abiliate.

Urmare acestui accident, cele patru trenuri de călători vor înregistra la destinație întârzieri cuprinse între 30-35 de minute, a anunțat CFR SA.

De asemenea, trenul IR 1688 va fi reînscris în circulație după finalizarea măsurătorilor și a celorlalte etape procedurale, desfășurate, la locul accidentului, de către autorități.

Subiecte în articol: CFR București
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași