Inteligența artificială schimbă deja modul în care sunt proiectate și fabricate produsele, de la primele schițe până la simulare și imprimare 3D. La București, specialiști din domeniu prezintă, timp de două zile, tehnologii care automatizează o parte din munca inginerilor și reduc timpul necesar dezvoltării unui produs. Evenimentul marchează 30 de ani de activitate CAD WORKS în România.
Inteligența artificială este integrată tot mai mult în programele folosite de ingineri și proiectanți. Operațiuni care înainte necesitau mai multe etape pot fi acum automatizate, iar specialiștii pot testa și modifica mai rapid un proiect înainte ca acesta să ajungă în producție.
„Sunt 30 de ani de când am început activitatea în România ca furnizor de tehnologie 3D. Am început cu un software de proiectare care fusese lansat în '95. Toți furnizorii de tehnologii implementează din ce în ce mai mult partea de agenți AI și lucruri care ușurează munca în trei domenii: proiectare, fabricare și printare 3D”, a spus Claudiu Bîrlogeanu, cofondator.
„Ne adresăm celor care adoptă rapid noile tehnologii, acolo unde există dinamism și inovație. Vorbim despre companii mici și mijlocii, dar, după cum ați auzit, această abordare este atractivă și pentru industriile foarte mari. În orice companie, un antreprenor sau un director de inginerie își dorește agilitate și un randament rapid al investiției. Mulți studenți tineri sunt deja certificați și aleg această zonă de mainstream innovation”, a subliniat Gian Paolo Bassi, Senior Vice President la compania de software.
Tehnologia le permite inginerilor să parcurgă întregul proces într-un mediu digital. Modelele pot fi create, verificate, modificate și apoi transformate în obiecte fizice cu ajutorul imprimantelor 3D.
„Acum, cu inteligența artificială, pot să ajung de la o idee la un model 3D, dar, pentru a-l avea propriu-zis în mână, am nevoie să-l produc. Și aici intră imprimantele 3D pe care noi le implementăm la clienții noștri. Ăsta e un sens al soluției, iar celălalt este următorul: am ceva existent pe care vreau să-l modific, vreau să-l schimb sau poate vreau să văd dacă e făcut corect, și atunci folosesc un scaner 3D pentru asta. Scanând obiectul respectiv, ajung la un model 3D pe care îl pot compara cu ceea ce am scanat și văd dacă este conform, sau pot crea un obiect nou pe baza lui”, a explicat Vlad Bîrlogeanu, inginer de aplicație.
„Un astfel de soft ușurează, să zic, munca de proiectare, în sensul că automatizează foarte multă proiectare a unui produs”, a adăugat și Claudiu Bîrlogeanu.
„Asta înseamnă că munca voastră va deveni mai complexă, pentru că nivelul deciziilor pe care le luați va beneficia de informații mult mai bogate și mai bine fundamentate. Fie că vorbim despre dinamica fluidelor computațională, despre câmpuri electromagnetice sau chiar despre sinterizarea și imprimarea 3D a metalelor, putem simula ceea ce se întâmplă și putem analiza rezultatele. Iar acest lucru este destul de unic. Nu există niciun model lingvistic de mari dimensiuni care să poată cuprinde întreaga această realitate științifică”, a explicat Bassi.
Noile instrumente nu înseamnă însă că inginerul dispare din proces. Specialiștii spun că inteligența artificială poate analiza volume mari de informații, poate genera variante și poate ajuta la simularea unor scenarii, însă decizia finală și responsabilitatea rămân la om.
„Inteligența artificială nu va face decât să vă amplifice capacitatea de a judeca și de a lua decizii. AI nu vă va lua această capacitate. Acest lucru este imposibil. Responsabilitatea și asumarea deciziilor vor rămâne întotdeauna în mâinile inginerului. Inteligența artificială îi va oferi inginerului o cantitate de informații, exemple și cazuri de testare fără precedent”, a subliniat Bassi.
Evenimentul CAD WORKS continuă și mâine, cu demonstrații și prezentări dedicate inteligenței artificiale, proiectării și noilor tehnologii folosite în industrie.