Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a intervenit duminică în Marea Neagră, în zona perimetrului Neptun Deep, pentru evacuarea medicală a unei persoane aflate la bordul unei nave, după ce aceasta a acuzat o stare de rău.
Potrivit Inspectoratului General de Aviație al MAI, intervenția a avut loc în apropierea perimetrului Neptun Deep, unde nava se afla la aproximativ 83 de mile marine de țărm.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a fost informat de către MRCC cu privire la situația medicală a persoanei, nava aflându-se în proximitatea perimetrului Neptun Deep, la aproximativ 83 de mile marine de țărm.
Echipajul elicopterului Black Hawk a preluat persoana de la bordul navei, aterizând pe platforma acesteia, fiind transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.