Antena 3 CNN Externe Românul Ionuț Nedelcu, prins din nou în India, unde clona carduri. A mai fost arestat în 2018, împreună cu complicele Bolovan

Românul Ionuț Nedelcu, prins din nou în India, unde clona carduri. A mai fost arestat în 2018, împreună cu complicele Bolovan

Un cetățean român a fost arestat de poliția din Oshiwara, Mumbai, pentru fraude cu carduri bancare, relatează presa de limbă engleză din India.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Conform Times of India, individul a fost depistat de poliție la un ATM dintr-o cunoscută zonă comercială din Mumbai.

Chestionat de polițiști, suspectul a dat răspunsuri evazive. Asupra sa au fost găsite mai multe carduri, niciunul dintre acestea nefiind emis pe numele lui.

Bărbatul a fost reținut și dus la secție, unde a fost interogat și identificat drept Nedelcu Valentin Ionuț, cetățean român în vârstă de 38 de ani.

El a recunoscut că se ocupa cu clonarea cardurilor.

Anchetatorii au recuperat de la el 166 de carduri, dintre care 72 erau clone ale titularilor legitimi.

De asemenea, bărbatului i-au fost confiscate mai multe laptopuri, camere video disimulabile, folosite pentru identificarea codului PIN, precum și echipament de "clonat" carduri bancare.

Ca parte a activității infracționale a lui Nedelcu, poliția a stabilit că, în iunie 2021, suspectul ar fi retras 60.000 rupii (aproximativ 680 de euro) de pe cardul clonat al unei femei.

Aceasta a primit de la banca sa o notificare că i-a fost debitat contul.

Femeia a depus plângere la poliție, ceea ce a dus la declanșarea unei investigații.

Activitatea infracțională a lui Nedelcu în India este consistentă.

HindustanTimes relata în februarie 2018 că acesta, împreună cu un alt român, Ion Bolovan, au fost arestați într-un amplu caz de clonare de carduri.

La momentul respectiv, anchetatorii suspectau că Nedelcu și Bolovan au "echipat" mai multe ATM-uri din Mumbai și Delhi cu dispozitive de skimming, care, odată atașate cititoarelor de carduri ale ATM-urilor, permit citirea datelor titularilor.

Pe baza datelor din pașapoartele celor doi, polițiștii au stabilit atunci că aceștia au intrat de mai multe ori în India în trecut. 


 

Subiecte în articol: Ionuț Nedelcu India carduri
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România