Antena 3 CNN Externe Mapamond iPhone 17, fabricat cu muncitori obligați să lucreze noaptea, pe salarii mizere, cu zeci de ore suplimentare săptămânal

iPhone 17, fabricat cu muncitori obligați să lucreze noaptea, pe salarii mizere, cu zeci de ore suplimentare săptămânal

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:33 01 Oct 2025 Modificat la 08:33 01 Oct 2025
Raportul acuză și folosirea studenților sau tinerilor muncitori în schimburi de noapte plătite foarte slab. Foto: Profimedia Images

Muncitorii din fabricile din China susțin că au lucrat în condiții extrem de dificile pentru a finaliza noua gamă iPhone 17, potrivit unui raport publicat de organizația China Labor Watch, citat de Bloomberg

La unitatea Foxconn din Zhengzhou – adesea numită „orașul iPhone” datorită dimensiunii uriașe – angajații au reclamat salarii mici, ore suplimentare excesive și schimburi de noapte obligatorii. Raportul se concentrează pe perioada martie–septembrie, când Apple și partenerii săi pregăteau lansarea oficială.

Probleme de legalitate și presiuni constante

Investigația susține că Foxconn ar fi încălcat legea chineză prin utilizarea unui procent uriaș de muncitori temporari – peste 50% din totalul angajaților, de cinci ori peste limita legală. Compania ar fi profitat de „comenzile instabile” pentru a crea un mediu în care presiunea și intimidarea erau constante.

Conform raportului, structura de plată a Foxconn reținea o parte din salarii până luna următoare, ceea ce făcea ca muncitorii temporari care plecau înainte de termen să piardă complet banii pentru orele suplimentare deja lucrate. În plus, mulți angajați acumulau între 60 și 75 de ore de muncă pe săptămână – peste maximul legal și chiar peste limita de 60 de ore stabilită de Apple pentru furnizorii săi.

Condiții abuzive pentru tineri și acuzații de discriminare

Raportul acuză și folosirea studenților sau tinerilor muncitori în schimburi de noapte plătite foarte slab, precum și practici de angajare discriminatorii care ar fi exclus anumite etnii. De asemenea, există plângeri privind expunerea la substanțe chimice periculoase fără echipamente de protecție adecvate și cazuri de hărțuire și intimidare.

„Muncitorii care îndrăzneau să facă reclamații erau monitorizați, amenințați și, în unele cazuri, chiar expuși public prin publicarea datelor personale”, notează organizația.

Reacția Apple și Foxconn

Apple a răspuns subliniind că este „ferm angajată” să mențină cele mai înalte standarde de muncă, drepturi umane și etică în lanțul său de aprovizionare. Compania a declarat că efectuează audituri regulate prin terți și că echipele sale au început deja o investigație direct la fața locului.

Foxconn, cunoscută și sub numele de Hon Hai Precision Industry, a declarat că sănătatea și siguranța angajaților reprezintă o prioritate și că este deschisă dialogului constructiv cu toate părțile implicate.

Probleme persistente, dar și mici îmbunătățiri

China Labor Watch susține că multe dintre aceste abuzuri s-au agravat față de raportul precedent din 2019, deși există și câteva progrese. Spre exemplu, numărul mediu de ore suplimentare a scăzut față de perioada când muncitorii ajungeau frecvent la 100–130 de ore suplimentare lunar. Organizația a menționat totuși că în 2025 unii angajați au atins încă aceste cifre. În schimb, nu au fost găsite cazuri de minori sub 16 ani, o problemă semnalată în trecut.

Apple încearcă să își reducă dependența de China

Deși fabrica din Zhengzhou rămâne principalul centru de producție global pentru iPhone, Apple a început să își diversifice lanțul de aprovizionare. În 2025, compania a extins producția în India pentru a acoperi cea mai mare parte a cererii din SUA, reducând riscul taxelor suplimentare pentru exporturile din China.

În raportul său anual de responsabilitate socială, Apple a precizat că monitorizează săptămânal programul a peste 1,4 milioane de angajați din lanțul global de producție și că, doar în 2024, a realizat peste 1.500 de audituri și a intervievat peste 74.000 de lucrători.

Totuși, chiar Apple a recunoscut că în 2024 a identificat zece încălcări majore: nouă legate de falsificarea datelor privind programul de lucru și una legată de siguranța utilajelor.

Etichete: China muncitori iphone
Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole