Antena 3 CNN Externe Atac sângeros în Irak. Bilanțul atentatului a ajuns la 119 de morți și 140 de răniți

Atac sângeros în Irak. Bilanțul atentatului a ajuns la 119 de morți și 140 de răniți

de S.T.    |   

Bilanțul provizoriu al atentatului sinucigaș cu mașină capcană comis duminică dimineața în capitala Irakului, Bagdad, și revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic a urcat la 119 morți și 140 de răniți, au anunțat autoritățile locale, transmite AFP.

Este cel mai sângeros atentat din capitala irakiană din acest an. Atacul a avut loc pe o stradă din cartierul Karrada, unde numeroși locuitori merg la cumpărături înainte de sărbătoarea care marchează sfârșitul lunii sacre musulmane a Ramadanului. Deflagrația s-a produs în apropierea unui restaurant, fiind incendiate și mai multe magazine.

Într-un comunicat difuzat de SITE, centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste, Statul Islamic, grupare radicală sunnită, a transmis de asemenea că unul dintre combatanții săi a aruncat în aer o mașină capcană în apropiere de o adunare a șiiților, o comunitate musulmană majoritară în Irak și considerată eretică de către Statul Islamic.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi