Antena 3 CNN Sport Tenis Irina Begu, calificare spectaculoasă în turul al treilea la Miami Open (WTA)

Irina Begu, calificare spectaculoasă în turul al treilea la Miami Open (WTA)

de M.Z.    |   

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a treia a turneului WTA Premier de la Miami (Florida), vineri, după ce a dispus de germanca Sabine Lisicki, cap de serie numărul 29, cu 6-4, 1-6, 7-6 (2), informează agerpres.ro

Begu (25 ani, 35 WTA) a revenit în setul decisiv de la 1-5, a condus cu 6-5 şi a servit pentru meci, dar Lisicki (26 ani, 37 WTA) a trimis meciul în tiebreak, unde românca s-a impus cu 7-2. 

Irina Begu a obţinut, după două ore şi 21 de minute, prima sa victorie în faţa Sabinei Lisicki, germanca învingând în primele trei confruntări. 

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 36.170 dolari şi 65 de puncte WTA pentru a treia sa victorie în 2016 (patru înfrângeri). 

Următoarea adversară a româncei va fi învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic (19 ani, 10 WTA) şi jucătoarea cehă Krystyna Pliskova (24 ani, 101 WTA). 

Tot vineri, Monica Niculescu (28 ani, 33 WTA) s-a calificat în turul al treilea după 6-1, 3-6, 6-0 cu chinezoaica Shuai Peng

Niculescu o va înfrunta în turul următor pe Coco Vandeweghe, o americancă de 24 de ani, aflată pe locul 38 în lume. Vandeweghe a câştigat ambele partide cu Monica, în 2013, în primul tur la Stanford, cu 6-0, 6-3, şi anul trecut la Eastbourne, în primul tur, cu 7-5, 2-6, 6-1. 
 

Subiecte în articol: Irina Begu Miami
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite