Antena 3 CNN Externe Israelul a bombardat din nou Beirutul, în ciuda armistițiului cu Hezbollah. Ținta a fost „șeful statului major” al grupării

Israelul a bombardat din nou Beirutul, în ciuda armistițiului cu Hezbollah. Ținta a fost „șeful statului major” al grupării

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 17:26 23 Noi 2025 Modificat la 17:26 23 Noi 2025
Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a ordonat o lovitură, duminică, împotriva „şefului statului major” al Hezbollah din Beirut, a transmis cancelaria sa. Ministerul libanez al sănătăţii a confirmat atacul soldat cu un mort şi 21 de răniţi, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„În urmă cu puţin timp, armata israeliană l-a atacat pe şeful statului major al Hezbollah în centrul Beirutului, acesta conducând întărirea şi înarmarea organizaţiei teroriste”, a transmis cancelaria prim-ministrului israelian, într-un comunicat. Liderul israelian a „ordonat atacul la recomandarea ministrului apărării şi al şefului de stat major al armatei”.

Anterior, armata israeliană anunţase că a dat o „lovitură precisă vizând un terorist-cheie al Hezbollah a Beirut”, adăugând că va da publicităţii mai multe detalii, ulterior. Racheta isralienă a lovit etajele trei şi patru ale unui bloc cu nouă etaje.

Agenţia de presă oficială libaneză a relatat despre „răniţi şi pagube importante” în această zonă dens populată.

Acesta este primul atac la periferia sudică a Beirutului, bastion al Hezbollah, din 5 iunie şi al cincilea de la armistițiul între Israel şi gruparea teroristă, intrat în vigoare la sfârşitul lunii noiembrie 2024.

În cursul dimineţii, premierul Netanyahu avertizase că ţara sa va face „tot ceea ce este necesar” pentru a împiedica o întărire a Hezbollah în Liban şi a Hamas în Fâşia Gaza. „Continuăm să lovim terorismul pe mai multe fronturi”, a declarat Netanyahu, în cadrul unei reuniuni a cabinetului său.

Israelul şi-a intensificat, recent, loviturile în sudul Libanului, afirmând că vizează gruparea susţinută de Iran, pe care o acuză că se reînarmează, încălcând acordul de încetare a focului.

Autorităţile libaneze acuză la rândul lor, cu regularitate, Israelul de încălcarea armistițiului şi de continuarea loviturilor pe teritoriul Libanului, unde ar continua să ocupe cinci puncte strategice în sudul teritoriului libanez.

SUA fac presiuni asupra guvernului libanez pentru a obliga Hezbollah, foarte slăbit după un an de conflict cu Israelul, să-şi predea armele, conform acordului de încetare a focului, ceea ce gruparea teroristă a refuzat până în prezent să o facă. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole