Există o activitate banală care poate scădea tensiunea arterială mai mult decât 30 de minute de exerciții fizice
Publicat acum 4 ore si 17 minute
La intersecția dintre superstiție și știință, esențele chinezești au o istorie milenară. Odată un simbol al puterii imperiale, rezervat doar celor privilegiați, substanțele aromatice au pătruns, în timp, în toate casele din China. Prepararea lor este considerată un meșteșug pe care doar cei aflați în echilibru cu cerul și pământul îl pot măiestri.
Sun Na este considerată o maestră a preparării substanțelor aromatice chinezești, potrivit South Morning China Post.
„Mulți oameni, când miros pentru prima dată bețișoarele parfumate din China spun că miros ca medicamentele chinezești. Este adevărat, substanțele aromatice chinezești tradiționale despre care vorbim au, în primul rând, un caracter medicinal”, a spus Sun Na, expert în aceste substanțe aromatice din Shanghai.
Ea a aratat spre o cădelniță sferică, un vas conceput pentru arderea esențelor. „Iarna, o puteai pune sub pături pentru a parfuma și încălzi așternuturile”, spune ea. „Dacă aveai probleme cu somnul, puteai adăuga plante cu efect calmant. Acest lucru se numește zhi wei bing – tratarea bolii înainte ca aceasta să apară.”
În centrul cultural Tang Xiang, de pe strada Xikang, în cartierul Jing'an din Shanghai, vizitatorii sunt înconjurați de cădelnițe vechi de secole.
Cele mai multe datează din dinastiile Ming (1368-1644) și Qing (1644-1911), dar unele provin din perioada dinastiei Han de Vest (206 î.Hr. – 9 d.Hr.).
Sun a explicat că această arată chinezească a avut, la începuturile ei, scopuri practice. Textul chinezesc antic „Riturile din Zhou” consemnează obiceiul de a arde planta mangcao sau anason japonez (Illicium anisatum) pentru a ucide insecte, iar în sudul Chinei se folosea pelin pentru a ține dăunătorii la distanță în timpul sezonului ploios.
În timpul unor epidemii, oamenii ardeau cantități mari de ierburi în ritualuri colective care durau între trei și patru ore. Dar Sun crede că făceau acest lucru din motive practice, nu din superstiție.
„Liderul clanului sau tribului aduna pe toată lumea pentru a se ruga cerului și pământului pentru protecție. Dar ierburile pe care le ardeau aveau proprietăți anti-inflamatoare și antibacteriale. Necunoscătorii credeau că ritualul în sine avea puteri divine, dar era știință”, a spus ea.
Între știință și superstiție
Așezată la masă, cu instrumentele întinse în fața ei, Sun a demonstrat un ritual antic chinezesc de preparare a substanțelor aromatice, numit xiang zhuan (sigiliul aromatic).
O pereche de bețișoare speciale (xiang kuai) este folosită pentru a afâna cenușa (xiang hui), așezată într-o cădelniță din ceramică, de culoare verde-jad (xiang lu).
Suprafața cenușii este nivelată cu ajutorul unei spatule din cupru (xiang chan), apoi este netezită prin apăsare cu o unealtă cu marginea plată, numită ce ya. La final, o pensulă din pene (yu sao) îndepărtează pulberea rămasă în afara modelului.
Matrița pentru sigiliul aromatic (xiang zhuan) este așezată cu grijă pe cenușă, iar pulberea aromatică este cernută în interiorul modelului, înainte ca matrița să fie ridicată cu atenție.
În cele din urmă, pulberea este aprinsă, iar fumul se ridică în spirale și dispare.
O istorie parfumată
Istoria esențelor chinezești reflectă și modul în care a evoluat societatea chinezească. La începuturile sale, oamenii credeau că esențele aparțin zeilor. Buchete de ierburi aromatice erau arse pentru a comunica cu strămoșii.
În timpul dinastiei Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.), folosirea substanțelor aromatice a devenit un instrument al puterii imperiale și era răspândită în rândul claselor privilegiate. În această perioadă au fost create cădelnițe elaborate, în formă de munți, numite boshanlu, menite să evoce insulele mitice ale nemuritorilor și să umple încăperile palatelor cu fum parfumat.
În timpul dinastei cosmopolite Tang (618 d.Hr - 907 d.Hr), comerțul pe Drumul Mătăsii a transformat esențele chinezești.
Rășini și alte materii prime parfumate, precum lemnul de agar, lemnul de santal, tămâia și smirna, au ajuns din Asia de Sud-Est și Orientul Mijlociu, introducând un nou principiu: parfumurile puteau fi obținute prin combinarea mai multor ingrediente.
Esențele chinezești au intrat în epoca lor de aur în timpul dinastiei Song (960 - 1279), când ajunseseră în care colț al societății, de la privilegiații educați la comercianți și oameni de rând. Substanțele aromatice se vindeau la piețe, erau arse în ceainării, oferite în temple și folosite acasă.
„Au apărut meșteșugari specializați în prepararea substanțelor aromatice, care deserveau piața urbană. Antreprenorii administrau afaceri bazate pe realizarea sigiliilor aromatice, iar unii ofereau un serviciu prin care lucrătorii veneau zilnic la magazinele clienților pentru a presa modele noi”, a spus Sun.
Amestecurile de substanțe aromatice, cunoscute sub numele de hexiang, ale căror ingrediente erau combinate conform unor principii preluate din medicina tradițională chineză, au început să apară după dinastia Tang.
Materiile prime erau procesate (paozhi) prin înăbușire, prăjeală sau înmuiere în vin sau miere, prin metode asemănătoare celor folosite în farmacologia tradițională.
Sun a explicat că persoana care prelucrează substanțele aromatice trebuie să se afle în armonie cu cerul și pământul. Ea a adaugat că un climat umed, precum cel din Shanghai, poate favoriza apariția mucegaiului pe tabletele aromatice.
Potrivit ei, acest meșteșug nu poate fi separat de starea emoțională a artistului. „Profesorul meu mi-a spus că atunci când ne uităm la o tabletă cu esențe vedem starea de spirit a creatorului ei. La acea vreme mi s-a părut o prostie. Dar de zece ani de când fac asta, știu că pur și simplu nu te poți ascunde de material”.
Drumul lui Sun către măiestrie în acest meșteșug a început cu parfumurile occidentale și uleiurile esențiale, înainte ca aceasta să fie atrasă de caracterul subtil și interiorizat al practicilor tradiționale chinezești bazate pe arderea substanțelor aromatice.
„Spre deosebire de parfumurile occidentale, esențele chinezești nu își anunță prezența. Sunt orientate spre interior și creează un spațiu în care poți pătrunde”, a spus ea.
Mare parte din secolul XX, cultura esențelor a supraviețuit doar în amintiri, texte și obiecte.
„Esențele nu te hrănesc, nu te îmbracă. Sunt primul lucru la care renunți când vremurile devin grele. A existat o întrerupere, o ruptură în transmiterea tradiției. Am pierdut expertiza”, a spus Sun.
O renaștere modernă
În ultimul deceniu, creșterea economică și apariția unei generații crescute în cultura occidentală de consum au început să readucă în atenție tradițiile chinezești, nu doar ca moștenire culturală, ci și ca practici vii, adaptate cerințelor vieții urbane.
Sun a atras atenția că, până și în urmă cu doar cinci ani, substanțele aromatice erau folosite numai la ocazii speciale, de un grup restrâns de pasionați.
„Acum am cursanți care lucrează în birouri și care aprind un bețișor parfumat dimineața, înainte de serviciu, încă unul înainte de culcare și ori de câte ori se simt stresați la birou”, a spus ea.
În centrul acestei renașteri se află hotelul Alila Shanghai, care în parteneriat cu centrul cultural Tang Xiang, oferă oaspeților acces la un atelier de 90 de minute despre prepararea amestecurilor de substanțe aromatice chinezești.
„O astfel de sesiune invită mintea să încetinească și să intre într-o stare de concentrare deplină – mâinile se mișcă încet, respirația se liniștește, iar atenția revine asupra unui singur lucru. Oaspeții pleacă mai relaxați, mai calmi și mai conectați la o latură a culturii chineze pe care o cunoscuseră doar din exterior: rafinată, discretă și profund umană”, a explicat managerul hotelului, Jtawen Yap.
Similar vinului și ceaiului, esențele chinezești au „terroir”, vechime și ierarhie.
„Avem o vorbă: un singur copac, 10 parfumuri. Sau chiar un singur copac, 100 de parfumuri”, a spus Sun.
Cel mai valoros lemn de agar, numit chenxiang, se formează atunci când arborii din genul Aquilaria sunt infectați de un anumit tip de mucegai și produc treptat o rășină parfumată. Este mai rar decât aurul.
Această imprevizibilitate a dus la apariția unei instituții culturale unice: xianghui, adunările dedicate substanțelor aromatice, în cadrul cărora elitele ardeau lemn parfumat și se întreceau în încercarea de a-i identifica ingredientele și proveniența.
În prezent, oricine poate participa la acest joc. „Oamenii folosesc ingrediente obișnuite, precum pelinul, orhideele sau cojile de portocală uscate.S e adaptează și își pun propria amprentă. Așa supraviețuiește cultura”, a explicat Sun.
Este o întoarcere la spiritul originar al tradiției esențelor chinezești, dinainte ca aceasta să devină un lux rezervat celor puțini.