Antena 3 CNN Actualitate ISU Bucureşti a mers în Centrul Vechi după cutremur. Ce a constatat

ISU Bucureşti a mers în Centrul Vechi după cutremur. Ce a constatat

de S.T.    |   

Cutremurul care s-a produs miercuri la ora 17.08 în zona Vrancea şi care s-a resimţit în Bucureşti nu a dus la efecte în Centrul Istoric al Capitalei, informează ISU Bucureşti-Ilfov.

„De la ora producerii cutremurului şi până în acest moment nu s-au înregistrat efecte şi nu au fost înregistrate apeluri la numărul de urgenţă 112”, precizează oficialii ISU.

Un echipaj ISU a fost trimis în zona Centrului Istoric pentru a verifica situaţia, însă nu au fost raportate probleme la nicio unitate operativă proprie sau la alte imobile.

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit la 5 grade magnitudinea cutremurului produs la ora 17.08 în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la 120 de kilometri adâncime. Iniţial, INFP anunţase o magnitudine de 5,1 grade pe Richter.

Conform datelor INFP, seismul a fost urmat de o replică de 3 grade, la ora 17.14, la o adâncime de 120 de kilometri.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!