Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Avantajele investirii în fondurile mutuale

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Avantajele investirii în fondurile mutuale

Daniel Apostol a prezentat la Jurnalul de economie, avantajele investirii in fondurile mutuale. Investiţiile financiare pot fi la îndemâna oricui, dar nu sunt pentru oricine, spun specialiştii financiari.

Se pare că economisirea şi investirea sunt noţiuni pe care marea majoritatea românilor le ocolesc, fie din cauza faptului că pur şi simplu nu au ce să economisească, fie pentru că febra cumpărăturilor este alimentată până la epuizarea tuturor resurselor.

Educaţia financiară ar trebui să fie "firul roşu" al bunăstării noastre, dar, conform statisticilor, se pare că suntem codaşii Europei la acest capitol şi astfel suntem "împinşi" în braţele largi deschise ale consumerismului.

Economisirea pe tiparul "la saltea" sau în depozite bancare se ştie că nu reprezintă o soluţie viabilă pentru că lună de lună inflaţia "îţi bagă mâna în buzunar" şi te lasă mai sarac. O variantă de protejare şi chiar de sporire a economiilor, pe termen mediu şi lung, pentru aceia care nu îşi permit să pună de-o parte sume mari de bani, este investiţia în fondurile mutuale.

Ce sunt fondurile mutuale?
"Un fond de investiţii, cunoscut şi sub denumirea de fond mutual, este o entitate fără identitate juridică, lansat şi administrat de către o societate de administrare a investiţiilor, care atrage şi adună la comun banii investitorilor, cu scopul de a multiplica sumele acestora, prin achiziţia de instrumente financiare specifice fondului respectiv."

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște