Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie cu Daniel Apostol. Ce îşi doresc investitorii

Jurnalul de economie cu Daniel Apostol. Ce îşi doresc investitorii

 Daniel Apostol a vorbit la ''Jurnalul de economie'' despre ce îşi doresc investitorii. Valul de modificări legislative aduse de ordonanţa de urgenţă 114 la finele anului trecut a adus transformări, mai curând distorsiuni în întreaga economie, iar pentru reechilibrarea unor sectorare mai avem încă de aşteptat.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Bursa de Valori Bucureşti, care după ce a înregistrat o prăbuşire rapidă odată cu anunţarea ordonanţei în cauză, a avut o revenire spectaculoasă, iar acest lucru a fost posibl pe fondul unui lichidităţi provocată de preţurile scăzute şi de volumele mari tranzacţionate.

Revenirea pe un trend pozitiv a indicilor bursieri încă din luna februarie a acestui an, tendinţele menţinute în următoarele şase luni ar fi fost normal să suresciteze, să trezească interesele investitorilor. Cum s-a reflectat această situaţie la nivel industriei administrării fondurilor deschise de investiţii.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște