Regimul din Coreea de Nord a publicat imagini cu Kim Jong Un și fiica într-un poligon, trăgând cu arme cu lunetă, într-o mișcare de propagandă care întărește ideea că această adolescentă îi va succeda actualului lider în fruntea țării, relatează CNN.
Potrivit agenției nord-coreene de stat KCNA, la trageri au participat Kim și fiica sa, dar și Kim Yo Jong, sora liderului, prezentată în multe relatări ale presei internaționale drept numărul 2 la Phenian.
Una dintre imagini, analizată de CNN și potențial suspectă de procesare cu Inteligența Artificială, o arată pe fiica lui Kim trăgând cu arma.
Vârsta minorei, despre care sursa citată precizează că s-ar numi Kim Ju Ae, nu este cunoscută oficial.
Se estimează că aceasta s-ar afla la începutul adolescenței.
Kim Jong Un a făcut cadou arme cu lunetă liderilor-cheie de la Phenian
Mașinăria de propagandă a regimului a publicat în total 27 de imagini de la eveniment.
CNN a verificat patru dintre fotografii pentru a detecta eventuale indicii de semne de manipulare.
Doar imaginea în care apare Kim Ju Ae trăgând cu pușca a fost semnalată ca fiind posibil prelucrată cu ajutorul Inteligenței Artificiale.
Potrivit relatării KCNA citată de CNN, liderul suprem a făcut cadou "puști cu lunetă de nouă generație" liderilor-cheie, numindu-le o "arme cu adevărat minunate".
Evenimentul de la poligonul de tragere a avut loc după încheierea Congresului Partidului Muncitorilor Coreeni, reuniune la care conducerea lui Kim a fost reconfirmată prin vot unanim.
La congres, Kim Yo Jong a fost promovată în funcția de director al unui departament al partidului, după ani de zile în care a ocupat un rol de adjunct, consolidându-și poziția în cercul puterii.
Mai multe poziții de conducere din partid și din armată au fost remaniate, fiind promovați loialiști mai tineri, notează CNN.
Fiica lui Kim monopolizează atenția la Phenian și în lume
Ultimele evenimente publice din Coreea de Nord au fost astfel concepute încât să o promoveze pe fiica lui lui Kim.
Kim Ju Ae a stat alături de tatăl ei în tribună, în timp ce acesta trecea în revistă aproximativ 14.000 de soldați care mărșăluiau prin Piața Kim Il Sung.
De asemenea, ea l-a însoțit pe Kim Jong Un la testele anterioare cu rachete și la alte evenimente ale partidului de guvernământ, alimentând speculațiile că va reprezenta a patra generație la putere din dinastia Kim, care stăpânește țara încă dinainte de Războiul din Peninsula Coreea, din 1950.
În februarie, serviciile de spionaj din Coreea de Sud au conchis că actualul lider "a intrat în etapa nominalizării fiicei sale ca succesor".
"Subliniind faptul că adolescenta știe să tragă cu arma, Coreea de Nord indică faptul că aceasta urmează o pregătire în vederea succesiunii", a subliniat, la rândul său, Yang Mu-jin, profesor la Universitatea din Seul.