Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis a eliberat din funcție mai mulți magistrați

Klaus Iohannis a eliberat din funcție mai mulți magistrați

de S.T.    |   

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi ca urmare a condamnării definitive sau a pensionării acestora.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului i-a eliberat din funcţia de preşedinte al Tribunalului Militar Iaşi, din care a fost suspendat, pe Radu Dimitrie Tărniceriu şi din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pe Valentin Cârstea ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unor infracţiuni.

De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat decretele privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin a lui Ionel Potârcă, din funcţia de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a lui Gheorghe Bedrule şi din funcţia de judecător la Tribunalul Militar Bucureşti a magistratului militar - general de brigadă cu o stea Mihai Hondor, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă a acestora.

Şeful statului a semnat marţi şi decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului-şef de poliţie Vasile Viorel cu Ministerul Afacerilor Interne, la data de 30 aprilie.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată