Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis: Armata are nevoie de resurse financiare

Klaus Iohannis: Armata are nevoie de resurse financiare

de S.T.    |   

Preşedintele României, Klaus Iohannis, este de părere că armata noastră e unul dintre cei mai importanţi contributori la imaginea ţării în lume.

„Militarii noştri au compensat prin dăruire, inteligenţă şi seriozitate dacă nu au avut tehnică. Putem vorbi foarte mult despre spiritul de sacrificiu, profesionalism şi patriotism. Armata este una dintre cele mai respectate instituţii din România. Românii au foarte mare încredere în armată. Dacă ne dorim cu adevărat o armată modernă care să răspundă provocărilor, atunci ajungem repede la concluzia că este nevoie şi de susţinere politică, şi de resurse financiare”, a declarat președintele, luni, la dezbaterea cu public pe tema: „Armata - instituție fundamentală a statului. Sursă de încredere şi mândrie națională”.

Președintele României a precizat că Armata trebuie modernizată, iar fondurile „alocate responsabil”.

„Armata este o instituţie respectată care poate să răspundă adecvat cerinţelor”, a mai spus preşedintele.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai