Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, înaintea Consiliului European: Turcia trebuie ajutată să oprească fluxul migraţionist

Klaus Iohannis, înaintea Consiliului European: Turcia trebuie ajutată să oprească fluxul migraţionist

de S.T.    |   

Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European care are loc în perioada 17 – 18 martie la Bruxelles.

„Turcia trebuie ajutată să oprească fluxul refugiaților”, a susținut șeful statului, joi, într-o declarație de presă dată pe Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării la Bruxelles.

„Pentru a  putea îndeplini această sarcină, Turcia a solicitat o majorare a sprijinului financiar din partea UE. România agreează aceste măsuri, însă cu respectarea legislației europene în materie şi cu respectarea caracterului voluntar al relocării”, a precizat președintele.

„O temă care nu va da emoţii la summit este semestrul european, o procedură prin care economia țărilor din  UE este evaluată. (…) În ultimul raport, am constatat că ţara noastră a fost scoasă de sub dezechilibru economic, fiind acum declarată economie fără dezechilibru macroeconomic”, a mai spus președintele.

„Este un progres semnificativ obţinut de România”, a adăugat el.

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles într-un summit de două zile. Pe agendă figurează adoptarea unor noi măsuri referitoare la gestionarea crizei migranților.

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles într-un summit de două zile. Pe agendă figurează adoptarea unor noi măsuri referitoare la gestionarea crizei migrantilor. - See more at: http://stiri.tvr.ro/klaus-iohannis--inaintea-consiliului-european--turcia-trebuie-ajutata-sa-opreasca-fluxul-migrationist_72076.html#sthash.zYh0yA2M.dpuf
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Benzina, mai scumpă decât motorina pentru prima dată în ultimele 10 luni