Antena 3 CNN Externe Kremlinul acuză Republica Moldova că e un „stat polițienesc” după ce bașcana Găgăuziei a fost arestată pe aeroport

Kremlinul acuză Republica Moldova că e un „stat polițienesc” după ce bașcana Găgăuziei a fost arestată pe aeroport

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 13:54 26 Mar 2025 Modificat la 13:54 26 Mar 2025
Sursa foto: Hepta/ DPA Images

Kremlinul a condamnat, miercuri, arestarea guvernatoarei regiunii găgăuze din Republica Moldova, Evghenia Guţul, declarând că acesta este un exemplu flagrant privind utilizarea de metode ale unui stat „polițienesc” în scopul neutralizării unei oponente a preşedintei Maia Sandu, informează Reuters, conform Agepres.

Poliţia din Republica Moldova a arestat-o pe Evghenia Guţul pe aeroportul internaţional din Chişinău, marţi seara târziu, după dispariţia altor doi parlamentari pro-ruşi daţi în urmărire. Guţul, bașcana (guvernatoarea - n. red.) Găgăuziei, a fost reţinută pentru 72 de ore în capitala Chişinău, a anunţat Angela Starinschi, o oficială a Centrului Anticorupţie din Republica Moldova.

„Actualele autorităţi folosesc metode ce demonstrează cea mai flagrantă presiune asupra politicienilor care sunt cât de cât populari şi concurează în vreun fel cu Maia Sandu”, a declarat, ca reacție, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Maria Zaharova, purtătoare de cuvânt a diplomației ruse, a declarat, la rândul său, că adversarii Maiei Sandu se plâng că Republica Moldova „s-a transformat într-un stat poliţienesc”.

„Este evident pentru orice observator imparţial că exact acei politicieni şi jurnalişti ce pledează pentru relaţii constructive cu Federaţia Rusă sunt vizaţi de cele mai puternice represalii”, a susţinut Zaharova.

Găgăuzia, regiune cu aproximativ 140.000 de locuitori din sudul Republicii Moldova, este dominată de etnici turcofoni care sunt în favoarea relaţiilor strânse cu Rusia, majoritar ortodocşi, şi are relaţii tensionate cu autorităţile centrale de când Republica Moldova şi-a declarat independenţa în 1991.

Guțul încerca să plece la Istanbul

Guţul a fost reţinută, marţi seară, pe aeroportul din Chişinău când încerca să plece la Istanbul. Guvernatoarea Găgăuziei a fost reţinută după ce Procuratura Anticorupţie (PA) a anunţat că a finalizat prezentarea probelor în cazul acesteia şi a secretarei defunctului Partid Şor, Svetlana Popan. Cele două sunt acuzate de complicitate la finanţarea ilegală a partidului politic, declarat neconstituţional în iunie 2023, şi a unui concurent electoral din partea unui „grup criminal organizat”.

Evghenia Guţul a fost secretară la Departamentul de Monitorizare, Planificare şi Control al Partidului Şor, în perioada 2019-2022, şi este acuzată de implicare în acţiuni de finanţare ilegală a formaţiunii (inclusiv prin efectuarea unor curse aeriene şi terestre), în special din Rusia. Procurorii spun că Guţul a fost implicată şi în organizarea şi plata participanţilor la protestele antiguvernamentale de la Chişinău din toamna anului 2022. Pentru asemenea infracţiuni, dacă va fi găsită vinovată, Guţul riscă 7 ani de închisoare.

Evghenia Guţul respinge, însă, acuzaţiile şi spune că dosarul său este unul motivat politic. PA a precizat că în cadrul a 54 de şedinţe de judecată au fost audiaţi peste 20 de martori şi au fost cercetate probe materiale conţinute în 66 de volume. În continuare, potrivit PA, urmează să fie examinate probele apărării.

Procurorii şi ofiţerii CNA au mai efectuat, marţi, percheziţii la un viceprimar din Orhei, într-un dosar de finanţare ilegală a campaniei electorale pentru funcţia de başcan al Găgăuziei.

Rusia o sprijină făţiş pe Guţul, într-o demonstraţie de sfidare a autorităţilor de la Chişinău. La Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, care a avut loc la începutul lui iunie, Guţul, în vârstă de 37 de ani, s-a întâlnit cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov. În mai, Vladimir Putin a primit-o pe Guţul la Soci. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole