Antena 3 CNN › Externe › Kremlinul exclude europenii de la negocierile de pace cu Ucraina: „Pot participa dacă își cumpără bilete”

Kremlinul exclude europenii de la negocierile de pace cu Ucraina: „Pot participa dacă își cumpără bilete”

I.C.
<1 minut de citit Publicat la 21:28 29 Oct 2026 Modificat la 21:44 29 Oct 2026
Vladimir Putin alături de Iuri Uşakov, consilier pentru politică internaţională al Kremlinului.Foto: Profimedia Images

Kremlinul exclude o prezenţă europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în oraşul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, scrie EFE, preluată de Agerpres.

„Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei şi SUA vor fi reluate”, a declarat pentru televiziunea publică Iuri Uşakov, consilier pentru politică internaţională al Kremlinului.

„Ei (europenii) pot participa dacă îşi cumpără bilete. Dar nimeni nu intenţionează să îi invite la masa negocierilor”, a adăugat el.

Uşakov declarase deja marţi că este prematur să se discute despre desemnarea unui negociator european pentru negocierile privind Ucraina.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut întotdeauna prezenţa aliaţilor săi europeni în procesul de negociere şi chiar mai intens după tensiunile dintre Kiev şi preşedintele american Donald Trump.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că Europa nu a prezentat nimic nou în contactele sale de marţi cu preşedintele Vladimir Putin.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole