România a intrat în Guinness World Records cu cea mai mare porție de aripioare de pui servită vreodată la un eveniment. Peste 400 de kilograme de aripioare au fost pregătite pe litoral, în stațiunea Nibiru din Costinești, de mai mulţi bucătari, coordonaţi de chef Jannis Alexandridis, sub privirile a mii de turiști. Aproape 3.000 de oameni au asistat la omologarea recordului și, ulterior, au gustat preparatul. Noua performanță a depășit recordul precedent, de 297,5 kilograme.
Costineştiul a intrat, oficial, în Guinness World Records – în cadrul staţiunii Nibiru, unul dintre cei mai mari producători de carne din România a stabilit un nou record mondial pentru cea mai mare porţie de aripioare servită la un eveniment: 425 de kilograme.
"Carmistin The Food Company, prin brandul La Provincia, a vrut să aducă oamenii la un loc, să îi învăţăm să mănânce sănătos, să înţelegem ce înseamnă un produs făcut în România, să ne simţim cu toţii bine şi am doborât un record Guinness World Records de cele mai multe aripioare servite la un eveniment, un lucru senzaţional pentru România", a declarat Octavian Păltănea, directorul de dezvoltare al companiei.
Masa impresionantă a fost amenajată pe o suprafaţă de peste 300 mp şi a fost pregătită pentru aproximativ 3.000 de persoane. Cele 425 de kilograme de aripioare au fost gătite la faţa locului, sub coordonarea bucătarului şef Jannis Alexandridis. Iar noua performanţă a doborât recordul anterior de 297,5 kilograme.
"Este foarte frumos, e un moment foarte special şi este o onoare, în primul rând. Ne-am pregătit bine, avem o echipă cu multă experienţă la grătar. Noi încercăm să câştigăm un Guinness World Records, sub coordonarea mea, ca chef coordonator", a spus chef Jannis Alexandridis.
"A fost o muncă de echipă, însă, ne bucurăm că putem să facem un moment atât de frumos pentru oameni. Am ales o seară în care aveam multă lume şi, evident, că avem şi carne pe măsură.
Ne bucurăm să avem aici un reprezentant oficial de la Cartea Recordurilor, care va certifica un record mondial – iată, primul record mondial pe care Nibiru îl obţine, evident, alături de Carmistin The Food Company, cu brandul La Provincia! Fără ei şi fără carnea lor de pui nu s-ar fi putut întâmpla nimic aici", a precizat Selly, CEO și cofondator Nibiru, în cadrul interviului oferit joi seara.
Odată validate toate criteriile reprezentantului oficial, Guinness World Records a confirmat performanţa şi a înmânat certificatul care recunoaşte noul record mondial.
"Pot anunţa, oficial, că firma de produse alimentare Carmistin a stabilit un nou record mondial Guinness World Records pentru cea mai mare porţie de aripioare de pui servită! Felicitări! Sunteţi, oficial, extraordinari!", a transmis de pe scenă Seyda Subasi Gemici, reprezentantă Guinness World Records.
Ulterior, aceasta a spus: "Trebuie să spun că bucătarii au făcut o treabă excelentă, tot puiul gătit în căldura soarelui este, cu adevărat, extraordinar!".
După omologarea oficială, porţia record a fost împărţită publicului, iar mii de turişti aflaţi în staţiunea Nibiru au gustat aseară, începând cu ora 20:30, din preparatul care a adus România în Guinness World Records.
"Ideea cu recordul este genială. Adică, o mare de oameni, adusă la un loc şi, într-adevăr, servind ceva delicios", a spus una dintre turiste.
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul seriei de experienţe organizate în staţiunea Nibiru, noul concept de entertainment de la Costineşti care îmbină muzica, divertismentul şi gastronomia.